Casa Fotbalului a găzduit astăzi tragerea la sorți în urma căreia s-a stabilit programul play-off-ului și play-out-ului.
FC Universitatea Cluj joacă pentru prima dată în play-off-ul pentru promovare, de la implementarea acestui sistem. Adversarii „studenților” vor fi: Petrolul Ploiești, Hermannstadt, CSA Steaua, Concordia Chiajna și Unirea Slobozia.
Managerul sportiv Gabi Giurgiu a prefațat următoarea serie de partide ale „studenților”:
„O extragere, se putea și mai bună, având în vedere că începem cu 2 meciuri în deplasare, dar în același timp tot trebuia să jucăm tur-retur cu fiecare din cele 5 echipe care sunt alături de noi în Play-Off.
Ne gândim la primul meci, meciul cu Petrolul, care e un meci foarte important și sperăm să fim într-o formă sportivă foarte bună și să reușim să câștigăm meciul.
Sper să continuăm forma bună pe care am arătat-o în primele 3 jocuri, să fim concentrați și să ne gândim că fiecare punct și meci este important până la final. Trebuie să-l tratam ca pe o finală. Jucăm cu primul loc, au o diferență de puncte față de noi. Dacă reușim să câștigăm, ne vom apropia mai mult de ei și atunci o să fie și mai interesant acest Play-Off.”
Programul echipei noastre va fi următorul:
Etapa 1: Petrolul Ploiești – FC Universitatea Cluj
Etapa 2: Unirea Slobozia – FC Universitatea Cluj
Etapa 3: FC Universitatea Cluj – CSA Steaua
Etapa 4: FC Hermannstadt – FC Unversitatea Cluj
Etapa 5: FC Universitatea Cluj – Concordia Chiajna
Etapa 6: FC Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești
Etapa 7: FC Universitatea Cluj – Unirea Slobozia
Etapa 8: CSA Steaua – FC Universitatea Cluj
Etapa 9: FC Universitatea Cluj – Hermannstadt
Etapa 10: Concordia Chiajna – FC Universitatea Cluj
La finalul celor 10 etape, primele două clasate vor promova direct, în vreme ce ocupantele locurilor trei și patru vor susține jocuri de baraj cu formațiile clasate pe pozițiile 13 și 14 din Liga 1.