FC Universitatea Cluj va juca în deplasare, luni, de la 19:30, pe terenul celor de la Turris Turnu Măgurele, echipă aflată pe poziția a zecea în clasamentul la zi al Ligii a II-a.
”U” va ajunge la al treilea joc în opt zile, după victoria de luni cu Pandurii Târgu Jiu (2-0) din campionat și succesul din Cupa României împotriva celor de FC Unirea Dej (2-0).
„Studenții” se află într-o formă bună din momentul instalării lui Costel Enache pe banca tehnică, reușind trei victorii și un rezultat de egalitate la Metaloglobus (0-0). De partea cealaltă, formația de la malul Dunării a acumulat până acum nouă puncte în cele șase meciuri disputate, cu unul mai puțin față de alb-negri. În ultimele trei etape, Turris a remizat cu Rapid (1-1) și cu CS Mioveni (0-0) și a învins la limită Concordia Chiajna, într-un joc cu cinci goluri, încheiat 3-2.
Costel Enache a prefațat meciul din etapa a șaptea „Plecăm încrezători pentru meciul de mâine. E un meci de campionat în care se întâlnesc două echipe cu pretenții, două echipe bune. Eu cred că ar trebui să iasă și un joc frumos. Știu că ne așteaptă un meci greu. Apreciez adversarul, e o echipă organizată, o echipă cu potențial, cu jucători cu experiență. Cunosc mulți dintre jucători, dar eu am mare încredere în băieții mei. Suntem un grup bun, suntem pe direcția bună. Îmi place că văd implicare și seriozitate la jucătorii mei. Sunt aspecte și argumente care mă fac încrezător.
Deși "studenții" sunt la a treia partidă în ultimele opt zile, tehnicianul nostru spune că e un lucru normal, iar echipa stă bine din punct de vedere fizic.
Nu se simte oboseala, chiar dacă e al treilea meci în opt zile. Avem un lot numeros. Nu sunt sub nicio formă de acord cu partea asta, că jucăm din trei în trei zile și suntem obosiți. Alții joacă de ani întregi sâmbătă/miercuri și la un nivel foarte mare. Ne pregătim pentru asta, e meseria noastră. E cea mai mare plăcere pentru noi jocul de fotbal. Meciurile trebuie să ne aducă bucurie, nu să fie ca o pacoste pentru noi, că jucăm din trei în trei zile” a declarat Costel Enache pentru fcucluj.ro
Partida cu Turris Turnu Măgurele va fi condusă la centru de Antonie Andrei (Bucureşti), ajutat de tușierii Vlase Daniel (Galaţi) și Vişan Florian Alexandru (Galaţi).