Academia “U”-Luceafărul, echipa care a reprezentat România la ediţia din 2019 a Danone Nations Cup, competiţie desfăşurată în perioada 9-12 octombrie, în Spania, a încheiat tuneul final pe locul 5, după un parcurs de excepţie!
Grupa 2007, pregătită de Ovidiu Sărmăşan, a câştigat, în decurs de o singură zi (!) toate meciurile din faza grupelor (3-2 cu Japonia, 1-0 cu Egipt, 3-0 cu Algeria, 2-0 cu Olanda), apoi a cedat, la limită, partida contra Franţei, din “sferturi” (1-2), dar avea să bifeze o nouă victorie, de această dată împotriva Tunisiei, scor 1-0, în goana pentru locurile 5-8.
În ultimul joc al competiţiei de la Barcelona, formaţia noastră a învins selecţionata Marocului, după executarea loviturilor de departajare (1-1 / 4-3), clasându-se, astfel, pe locul 5 mondial.
Mai mult, Denis Crişan (Academia “U”- Luceafărul) a fost desemnat “Jucătorul turneului”.
Performanţa tinerilor noştri jucători vine după ce, în 2017, grupa 2005 reuşea să se claseze pe poziţia a patra, la capătul turneului final din Statele Unite ale Americii.
Felicitări, copii! Felicitări, “Ova” Sărmăşan!
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin