Antrenorul “Șepcilor roșii” a tras concluziile perioadei de pregătire și a prefațat partea a doua a campionatului, programată să înceapă sâmbătă, la ora 15:30, pe Cluj Arena, cu meciul împotriva Unirii Dej.
După zece partide amicale disputate pe durata a aproape două luni de antrenamente intense, bilanțul “studenților” indică șapte victorii, două remize și un eșec, aspect ce l-a mulțumit pe Adrian Falub.
“A fost o perioadă lungă de pregătire și greu de gestionat, cu multe meciuri de verificare, însă am avut condiții bune în tot acest timp și ne-am antrenat bine pe terenul sintetic din Parcul Babeș. Ne așteaptă un retur foarte dificil, deoarece multe dintre adversarele noastre s-au întărit în această iarnă. CFR 2, de exemplu, are un lot foarte bun, se bazează pe jucători de la prima echipă, dar garantat nu ne va fi ușor cu nimeni în partea a doua a campionatului. Sper să avem motivația necesară să înțelegem că nu suntem încă promovați și că trebuie să muncim exemplar în fiecare zi”, a declarat antrenorul echipei noastre, care așteaptă din partea elevilor săi o victorie în primul joc oficial din 2018.
“Dejul are un antrenor italian, a adus mulți jucători și știm cu toții că școala italiană de fotbal este una care organizează bine formațiile din punct de vedere defensiv. Va fi prima etapă, terenul va fi dificil, iar în astfel de jocuri valorile se egalizează. Mă aștept la un meci de luptă, însă cel mai important este să începem cu dreptul”, a mai adăugat Falub.
Biletele pentru întâlnirea cu Unirea Dej costă 10 lei la peluză, 12 lei la Tribuna a II-a și 40 de lei la VIP (etajul 3). Ele sunt disponibile online, pe www.bilete.ro, la standul FC Universitatea Cluj din Iulius Mall, dar și în ziua meciului, la casele de bilete de la Cluj Arena.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin