Alexandru Chipciu, convocat la naționala României pentru dubla cu Bosnia și Herțegovina și San Marino

Alexandru Chipciu, convocat la naționala României pentru dubla cu Bosnia și Herțegovina și San Marino

15 mar. 2025 16:38:13

Căpitanul Universității Cluj, Alex Chipciu, face parte din lotul pe care selecționerul Mircea Lucescu se va baza în primele două partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mai întâi, România întâlnește pe teren propriu Bosnia și Herțegovina, vineri, 21 martie, de la ora 21:45. Trei zile mai târziu, luni, 24 martie, de la aceeași oră, naționala țării noastre evoluează în deplasare cu San Marino.

România face parte din grupa H a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din S.U.A, Canada și Mexic, în care se mai află, pe lângă adversarele din această pauză competițională, naționalele Austriei și Ciprului.

Echipele de pe locul 1 din grupe se vor califica direct la Campionatul Mondial din 2026. Ocupantele locurilor 2 și patru câștigătoare de Liga Națiunilor care nu s-au clasat în preliminarii pe unul dintre primele două locuri vor merge la baraj.

Până la această convocare, Alex a strâns 48 de prezențe în tricoul României, cu șase goluri marcate și zece pase decisive. Fundașul „Șepcilor roșii" a revenit la echipa națională în octombrie 2024, după o pauză de cinci ani, bifând 27 de minute în partida cu Cipru din cadrul Nations League.

Postat în Fotbal Convocare Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii