Andrei Pițian (26 de ani) este primul jucător care ajunge la ”U” în această vară. Într-un interviu pentru fcucluj.ro, fundașul central ne-a oferit primele impresii după ce a pășit pentru prima dată pe Cluj Arena în calitate de jucător al Universității.
Salutare Andrei, bun venit la ”U”. Cum te simți deja îmbrăcat în tricoul Universității?
Salutare. Bine v-am găsit. Mă bucur că s-a realizat această mutare. Mă simt foarte bine. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici. Este un club cu tradiție, așa cum știm cu toții, cu condiții foarte bune și nu în ultimul rând cu foarte mulți suporteri pătimași. Până la urmă, o echipă mare și mi-am dorit foarte mult să lucrez la acest club.
”U” Cluj a atras foarte mulți suporteri, mai ales la ultimele meciuri din Liga a 2-a, mai ales la meciurile de la barajul cu Dinamo. Ai urmărit meciurile? Cum ți s-a părut atmosfera?
Da, chiar am urmărit meciul cu Hermannstadt din finalul play-off-ului din Liga a 2-a, a fost atunci un final nefericit, însă mă bucur că ”U” a reușit să promoveze în barajul cu Dinamo, unde cu siguranță a fost mult mai greu, dar echipa a arătat bine și au reușit promovarea.
Am văzut că te-a fascinat stadionul, condițiile. Tu ai fost aici dacă nu mă înșel cu Pandurii, când ai și debutat în acel sezon în Europa League. Ce-ți amintești de atunci de pe Cluj Arena?
Da, am fost în lot în acel meci din Europa cu Pandurii și țin minte că m-a fascinate stadionul. Era pentru prima oară când ajungeam aici, pe acest stadion și la fel ca și atunic, sunt entuziasmat de ceea ce văd în jurul meu și de tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj.
În finalul acestui mic interviu, ce mesaj ai pentru suporterii Universității?
Mă bucur foarte mult că echipa s-a întors în prima ligă și îi așteptăm în număr cât mai mare lângă noi, pentru că toți cei care iubesc acest club au așteptat mult revenirea în prima ligă, așa că, alături de ei sper să formăm din nou o forță în Liga 1.