Astra Giurgiu vine pe Cluj Arena, în “optimile” Cupei României!

Astra Giurgiu vine pe Cluj Arena, în “optimile” Cupei României!

28 sept. 2018 15:00:00
FC Universitatea Cluj o va întâlni în optimile de finală ale Cupei României pe Astra Giurgiu, una dintre echipele momentului în Liga 1, conform tragerii la sorţi desfăşurată vineri, la Casa Fotbalului. Partida se va juca în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, data exactă urmând a fi stabilită în perioada următoare, în funcţie de televizări. Astra Giurgiu ocupă un provizoriu loc 2 în Liga 1, cu 17 puncte, unul mai puţin faţă de liderul FCSB, iar în “16-imi” s-a impus cu 5-1 pe terenul celor de la Luceafărul Oradea. În schimb, până să ajungă în această fază a competiţiei, “studenţii” au trecut, pe rând, de ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistriţa (2-1), ACS Fotbal Comuna Recea (3-1) şi Progresul Spartac Bucureşti (1-0). Potrivit regulamentului, “jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă”.
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii