”U” îi are adversari, în primul meci oficial al anului pe Cluj Arena, pe cei de la FC Hermannstadt, adversar în fața căruia nu a cedat niciodată de la promovarea celor două echipe pe prima scenă a fotbalului românesc. Duelul care va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, contează pentru etapa a 22-a din Superliga.
Vin pe Cluj Arena specialiștii în remize
Sibienii se clasează pe locul doi în topul formațiilor din Superliga cu cele mai multe meciuri încheiate la egalitate. Hermannstadt are 11 remize înregistrate în prima parte a sezonului.
Parcursul departe de casă al adversarilor ne poate da o motivație în plus. Alb-roșii au câștigat o singură dată pe teren străin în această campanie a Superligii, rezultatul fiind obținut în prima deplasare, 3-1 la Iași, pe 23 iulie 2023.
Hermannstadt, un adversar des întâlnit în ultimii ani
Duelurile cu Hermannstadt au devenit tradiționale în ultimii ani pentru echipa noastră. Primele întâlniri au avut loc în barajul de promovare de la finalul sezonului 2018/2019, atunci când sibienii s-au menținut în primul eșalon după 2-1 la general. Ulterior, ne-am luptat cu ei în Liga 2 de trei ori, în sezonul 2021/2022, cel în în care atât ”U” cât și Hermannstadt au revenit în Superliga.
Trecerea în primul eșalon ne-a adus trei confruntări sezonul trecut. Pe 8 octombrie 2022 cele două echipe se întâlneau pe Cluj Arena în primul meci la nivelul Superligii. Briceag marca golul victoriei pentru „alb-negri” în minutul 83. Au urmat alte trei victorii pe „Municipalul” din Sibiu, două în campionat și una în sferturile Cupei României. Bilanțul meciurilor directe este favorabil Universității Cluj, cu 6 victorii din 10 meciuri. Hermannstadt s-a impus de două ori și tot în atâtea rânduri partidele s-au încheiat la egalitate.
Întâlnirea din turul acestui sezon s-a încheiat la egalitate. A fost cel mai spectaculos meci împotriva sibienilor, ambele echipe marcând căte două goluri. Paraschiv a deschis scorul pentru gazde, dar Mitrea și Popa au întors situația înaintea pauzei, pentru ca Oroian să fie cel care a stabilit scorul final, 2-2, în minutul 90+2.
Rezultatele celor două echipe la final de 2023
Nici ”U”, nici Hermannstadt n-au încheiat bine anul calendaristic trecut. Echipa noastră a pierdut în precedentele două runde, iar Sibiul a obținut un punct din șase posibile.
Startul rundei a 22-a ne găsește la egalitate, cu 29 de puncte. Hermannstadt are 6 victorii, 11 remize și 4 înfrângeri pentru 27-23 golaveraj și locul 7, în timp ce ”U” a obținut 7 victorii, 8 remize și a cedat de 6 ori, golaverajul fiind 28-31.
Programul etapei a 22-a
Vineri | 17:00 | Sepsi OSK – Politehnica Iași
Vineri | 20:00 | Rapid București – FC U 1948 Craiova
Sâmbătă | 17:00 | FC Universitatea Cluj – FC Hermannstadt
Sâmbătă | 20:00 | Petrolul Ploiești – Dinamo București
Duminică | 15:00 | FC Botoșani – CFR
Duminică | 20:00 | CS Universitatea Craiova – Farul Constanța
Luni | 17:00 | FC Voluntari – Oțelul Galați
Luni | 20:00 | FCSB – UTA Arad
Declarațiile lui Ioan Ovidiu Sabău
Înaintea primului joc oficial din 2024, Ioan Ovidiu Sabău a stat la dispoziția jurnaliștilor clujeni și a spus următoarele în cadrul unei conferințe de presă:
„Începem campionatul, primul joc oficial după o perioadă destul de scurtă. Am avut un stagiu de pregătire în Antalya, condiții foarte bune, ne-am pregătit bine. Au apărut mici probleme medicale, care în ultima săptămână s-au rezolvat, mă refer la Vătăjelu și Nistor. Din păcate, mai trebuie să așteptăm la Oancea.
Cred că suntem pregătiți, am încărcat din punct de vedere fizic, au fost trei jocuri bune. Au apărut jucători care au calitate, personalitate. Nu cred că vom avea un super ritm, dar e important să credem mult în noi. Sper să ne ajute și terenul, să facem un joc bun și să câștigăm cele trei puncte.
Hermannstadt joacă de mulți ani împreună, același antrenor, cam aceiași jucători. Măldărășanu e un foarte bun antrenor, îl apreciez. Sunt o echipă harnică, disciplinată. Noi avem un grup cu multă experiență, depindem unii de ceilalți și trebuie să ne ajutăm. E greu să anticipăm cum vom arăta. Cred că am lucrat destul de bine ca mâine să fim în formă.
În această perioadă unele echipe au arătat foarte rău, altele destul de bine, dar când începe campionatul e total altceva. Play-off-ul nu e un obiectiv stabilit, dar eu și jucătorii ne dorim. Noi am arătat bine, deci de ce să nu crezi? Ai câștigat două jocuri ești în play-off, ai pierdut două jocuri ești la retrogradare.”
Antrenorul a vorbit și despre situația lui Ianis Stoica, dar a amintit și că așteaptă un atacant:
„El (n.n. Stoica) e sub contract, normal era la dispoziția mea. Nu s-a mai prezentat la antrenament din diferite motive. Așa sunt învățați ei. Nu cred că a procedat corect, dar e problema clubului.
Eu îi antrenez pe cei pe care îi am la dispoziție. Eu ce să fac cu unul care nu vrea? El e jucătorul nostru, să vedem cum vor gestiona cei din conducere”.
„Așteptăm un atacant. Am avut mulți pe listă, dar e în funcție de buget. Unii își doresc să vină, alții nu. Sunt niște negocieri care durează mult. Cred că 95% s-a rezolvat, un atacant din afara țării. E o problemă, atacanții care au valoare nu vin în România.”
Duelul dintre FC Universitatea Cluj și FC Hermannstadt va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 17:00 și va fi transmis pe Digisport, Prima Sport, respectiv Orange Sport. Partida va fi condusă la centru de Sebastian Colțescu, iar cei doi asistenți vor fi Valentin Avram și Ionuț Marius Bobe. În cabina VAR se vor afla Sorin Costreie și Daniel Mitruți.