AVANCRONICA | Ultimul meci al anului 2022 pe Cluj Arena. Neagoe: „Sunt convins că ne va aștepta o partidă dificilă”

AVANCRONICA | Ultimul meci al anului 2022 pe Cluj Arena. Neagoe: „Sunt convins că ne va aștepta o partidă dificilă”

10 dec. 2022 13:27:38

Universitatea Cluj primește vizita celor de la UTA Arad în ultimul meci al anului 2022 în fața propriilor suporteri. Jocul de duminică, 11 decembrie, pune față în față două echipe care s-au întâlnit prima dată într-un duel oficial în urmă cu aproape opt decenii.

Situația din clasament este complicată pentru ambele înaintea acestui meci, UTA fiind pe loc direct retrogradabil (15) în acest moment, iar echipa noastră cu un punct în plus pe poziția a 14-a. Asemenea „Bătrânei Doamne” și ”U” are tot patru victorii în Superligă, diferența făcând-o raportul meciurilor terminate la egalitate, unde „Șepcile Roșii” au 6, față de 5 ale adversarei.

De la întâlnirea din tur, pe care UTA a câștigat-o cu 2-1 pe Arena „Francisc Neuman”, arădenii au obținut doar două victorii în campionat. Din septembrie nu s-a impus UTA în Superligă, spre deosebire de meciul tur acum pe banca arădenilor aflându-se Laszlo Balint, cel care l-a înlocuit pe Ilie Poenaru.

Philip Otele și Virgiliu Postolachi au câte 4 goluri pentru UTA Arad, pe lângă aceștia pe lista marcatorilor aflându-se Claudiu Keșeru (2), Juan Bautista Cascini (2), Alexandru Benga (1) și Aly Abeid (1). Arădenii sunt a doua cea mai modestă echipă în deplasare, având o singură victorie în nouă partide.

Înaintea sezonului 2022/2023, ultima dată când ne-am întâlnit cu UTA în primul eșalon a fost în 2007/2008, atunci ambele întâlniri terminându-se la egalitate, 1-1 la Arad și 2-2 la Cluj-Napoca. În acea partidă de pe vechiul „Ion Moina” autorul celor două goluri ale lui ”U” a fost Cristian Silvășan.

Istoria duelurilor cu UTA datează din 1946, pe când oponenții evoluau sub titulatura de ITA Arad și cu excepția deceniului trecut ne-am întâlnit cu „textiliștii” în toate celelalte perioade la nivelul primei ligi. Ultima victorie cu UTA în eșalonul de elită datează din 31 mai 1995, când ”U” a câștigat cu 2-1 pe teren propriu. Acela avea să fie ultimul duel din secolul precedent în fața „Bătrânei Doamne”.

Eugen Neagoe a răspuns întrebărilor jurnaliștilor înaintea partidei cu UTA Arad din etapa a 20-a a Superligii, pentru început vorbind despre starea gazonului de pe Cluj Arena și despre problemele medicale din lotul echipei:

„Suntem în fața unui joc important pentru noi, dar din păcate trebuie să începem cu alt subiect. Mă refer la gazon. Avem un oraș de 5 stele, un stadion de 5 stele și un gazon de -4 stele. Ați văzut și dumneavoastră cum a arătat gazonul la jocul contra Rapidului. Sincer, cred că e cel mai prost gazon din țară sau la concurență cu cel de la Arad. Am văzut că și acolo este cam la fel. Suntem la două zile după jocul cu Rapid și nici până în acest moment, când noi discutăm despre jocul cu UTA, nimeni nu a intrat pe gazon să-l îndrepte puțin. Am jucat și eu fotbal, am antrenat multe echipe și știu cum se procedează, dar aici nu am văzut din august pe cineva care să se ocupe de gazon. Este păcat, pentru că și adversarii noștri ne spun asta când joacă aici, dar din păcate nu sunt eu persoana care ia decizii și nu sunt responsabil cu gazonul. Este rușinos să avem așa stadion frumos și să ne prezentăm cu un asemenea gazon.

Încerc să-i capacitez pe băieți pentru meciul de duminică, să treacă peste această problemă. Jucând acasă, încercăm să construim și să ajungem la poarta adversă, să marcăm goluri, însă este destul de greu. Este un efort fantastic pe acest teren să intri în luptă cu adversarul. Băieții sunt conștienți de importanța jocului și sunt pregătiți. Sunt convins că ne va aștepta o partidă dificilă. Adversarul își dorește să iasă din acea zonă la fel ca și noi, și ei își doresc să acumuleze puncte, dar pe noi ne interesează problemele cu care ne confruntăm.

Haită are o problemă, nici nu va fi în lot pentru jocul cu UTA. Vom vedea dacă reușim să-i recuperăm până la ora jocului pe Iliev, Romario Pires, Bic și Filip. Avem multe probleme, însă trebuie să trecem peste ele și cei o să intre pe teren să dea dovadă de caracter și să trecem peste acest hop.”

Neagoe este de părere că acest duel cu UTA nu este ca o finală:

„Nu consider că acest joc este o finală. Este un joc foarte important de campionat, ca fiecare joc pe care îl avem de disputat. Este foarte important ca echipa să câștige și să acumuleze puncte, dar nu este nicio finală. Sunt încă 10 jocuri din campionatul regular, apoi cele 9 din play-out, este timp. Putem să acumulăm încă foarte multe puncte. Sigur, este un joc important și nu-mi doresc să pierdem niciodată. Mi-aș dori să câștigăm de fiecare dată daca s-ar putea, dar nu se poate pentru că întâlnim și adversari care în acea zi sunt mai buni sau mai inspirați și reușesc să câștige. Sunt convins că băieții noștri vor face un joc bun duminică, nu va fi ușor, dar am încredere în ei.”

Antrenorul a fost întrebat și dacă a auzit declarația patronului de la CSU Craiova, cum că ar fi pe listă după plecarea lui Mirel Rădoi:

„N-am auzit, nu știu când a spus patronul Craiovei. De fiecare dată când au fost probleme acolo, numele meu s-a vehiculat. Știți foarte bine istoricul meu. Acolo am crescut, am jucat aproape 9 ani la prima echipă, am câștigat trofee cu Universitatea Craiova. E un loc special în inima mea. În acest moment sunt la Universitatea Cluj și chiar nu pot să comentez nimic despre Craiova.”

Florin Purece a răspuns și el întrebărilor jurnaliștilor și a început astfel:

„O să fie un meci de luptă probabil, dar așa a fost și cu Rapid. Am încercat să construim atât cât s-a putut, am făcut și câteva faze frumoase unde puteam să și marcăm. Sperăm să facem un joc mai complet decât acela, să înscriem și să câștigăm. Avem nevoie de cele trei puncte și sper să le obținem.”

Purece a jucat în trecut la UTA, dar a adăugat faptul că nu este un meci special pentru el:

„Eu am jucat acum mulți ani la UTA. Era alt stadion și erau alte vremuri atunci. E un meci important pentru noi și pentru mine. Sper să câștige echipa mea și atât, nu am nimic special pentru acest meci. Întâlnim o contracandidată. Trebuie să avem atitudine, să ne facem jocul și să marcăm. Cred că ultima dată ne-a lipsit doar golul.”

Întrebat la final dacă este un meci de șase puncte, el a spus:

„Nu e de șase puncte. E un meci important, trebuie să-l câștigăm. Sper să fie cât mai mulți suporteri care să ne susțină și să reușim împreună.”

Meciul dintre Universitatea Cluj și UTA Arad are loc duminică, 11 decembrie, începând cu ora 14:30 și o să fie în direct pe Digisport, Prima Sport și Orange Sport.

Postat în Superliga Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii