FC Universitatea Cluj s-a impus cu 2-1 împotriva celor de la Metaloglobus, după un final de meci dramatic. Oaspeții au deschis scorul prin Oividiu Herea la Sânmartin, Dican și Boiciuc întorcând rezultatul. Golul victoriei a venit la ultima fază a partidei.
„Studenții” au început tare încă de la fluierul de start, punând presiune pe careul advers în primele minute ale jocului. Dican a consemnat prima ocazie la poarta celor de la Metaloglobus în minutul 13. Internaționalul nostru a reluat cu un șut la firul ierbii de la 20 de metri în urma unei respingeri, însă mingea a atins bara. Bucureștenii au răspuns prin Ovidiu Herea. La o acțiune, vârful a reluat cu capul pe lângă poarta lui Gorcea.
Același Ovidiu Herea a deschis scorul în minutul 26. Atacantul a reluat în plasa porții din a doua încercare la o lovitură de colț, după ce Enache a trimis spre poartă cu capul, Gorcea reușind să respingă în primă fază.
Dican putea egala, însă mingea trimisă de acesta cu capul la un corner a trecut peste poartă.
În minutul 37, Pîrvulescu a centrat din banda stângă, însă devierea cu capul reușită de Boiciuc nu a fost suficientă pentr a-l învinge pe Gavrilaș.
Intrat la pauză, Blejdea putea puncta pentru ”U” în minutul 49, însă finalizarea acestuia nu a fost suficient de puternică.
În minutul 75, după un fault asupra lui Blejdea, Răuță a fost eliminat de la Metaloglobus. Șeptarul Universității a executat lovitura liberă puțin peste poartă. Superioritatea numerică și-a spus cuvântul pe final. În minutul 84, Blejdea a executat o lovitură de colț din dreapta, Dican s-a înălțat în careu și a trimis mingea cu capul în plasa porții lui Gavrilaș. Hofman putea marca golul victoriei în ultimul minut al timpului regulamentar, însă balonul trimis cu capul de acesta din șase metri a trecut peste poartă.
La ultima fază a partidei, Blejdea i-a lăsat mingea în spatele lui Mitrea, iar fundașul central a centrat pe colțul lung în careu pentru Boiciuc. Vârful basarabean l-a învins pe Gavrilaș cu latul și a adus toate cele trei puncte la Cluj.
Echipa de start: Gorcea – Gîț, Gugu, Vomir, Mitrea – Dican, Ribeiro – Ciobanu, Haită, Pîrvulescu – Boiciuc.
Au mai intrat: Blejdea (min. 46), Hofman (min. 73), Balgiu (min. 73), Voinea (min. 81).
Rezerve neutilizate: Micle, Novac, Țurcan, Taub, Tescan.