FC Universitatea Cluj l-a transferat pe mijlocașul de bandă dreaptă Ovidiu Horșia, care vine sub formă de împrumut de la FCSB și va reprezenta o nouă opțiune pentru postul de jucător Under 21.
Crescut de ACS Kinder Târgu Mureș, Ovidiu Horșia s-a evidențiat în perioada junioratului, fiind convocat naționalele U17 și U19 ale României.
În 2017 a fost transferat de FCSB, iar în sezonul 2018/2019 a fost împrumutat la formația ilfoveană Academica Clinceni, unde a bifat 28 de meciuri în Liga a II-a și a marcat cinci goluri, reușind promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. În același sezon a strâns și șase prezențe sub tricolor pentru România U19, jucând și la turneul preliminar pentru Campionatul European.
În sezonul 2019/2020, Ovidiu Horșia a îmbrăcat tricoul Politehnicii Iași, fiind un om important în angrenajul echipei. A strâns 39 de prezențe în acel sezon de Liga 1, marcând patru goluri și oferind patru pase decisive.
Sezonul 2020/2021 a adus o nouă provocare, Ovidiu Horșia ajungând tot în Liga 1, la Gaz Metan. În tricoul echipei din din Mediaș a strâns 24 de prezențe, două goluri și trei assist-uri. Experiența de la Gaz Metan Mediaș a continuat și în sezonul următor, în care strâns 10 apariții.
Prin transferul lui Ovidiu Horșia, antrenorul Eugen Neagoe va avea la dispoziție un nou jucător eligibil pentru postul jucătorului U21.