“Câinii roșii” vin pe Cluj Arena, în “optimile” Cupei României

“Câinii roșii” vin pe Cluj Arena, în “optimile” Cupei României

2 nov. 2017 14:00:00
După o pauză de doi ani, FC Universitatea Cluj va înfrunta din nou una dintre forțele Ligii 1, de această dată în Cupa României. Tragerea la sorți desfășurată în această dimineață, la Casa Fotbalului, a scos-o în calea “studenților” pe Dinamo București, partida urmând să se joace pe Cluj Arena, în intervalul 28-30 noiembrie. Antrenorul Universității Cluj, Adrian Falub, a subliniat că prioritatea sa rămâne promovarea, Dinamo fiind favorită, în ciuda problemelor interne și sportive pe care le traversează în ultima perioadă. “Dinamo rămâne o echipă importantă, chiar dacă, momentan, nu are același nivel de joc și rezultatele dorite. Noi suntem în Liga a 3-a, încercăm să ajungem pe primul loc, iar din punctul acesta de vedere Dinamo este favorită. Pe noi ne interesează campionatul, acesta este principalul nostru obiectiv, nu neapărat Cupa României. Am ajuns până aici, întâlnim o formație importantă din Liga 1 și vom vedea ce va fi. Jucătorii noștri tineri vor juca pentru prima dată într-un astfel de meci, e șansa lor, în timp ce veteranii își vor aminti de duelurile din prima ligă. Galeriile celor două echipe sunt printre cele mai frumoase din România, sunt înfrățite, iar la stadion va fi o sărbătoare de care ne vom bucura și noi. Până atunci, însă, ne concentrăm pe campionat, unde trebuie să strângem cât mai multe puncte”, a declarat Falub, la finalul antrenamentului din această dimineață. În schimb, mijlocașul George Florescu speră ca “U” să devină una dintre surprizele acestei faze a competiției. “Am vrut să întâlnim o echipă de top din Liga 1, pentru că în jurul meciurilor cu echipe puternice se creează emulație, iar fotbalul e mai frumos atunci când vin mulți suporteri la stadion. Avem o șansă mică, dar ne-o vom juca. În toate campionatele din Europa apar surprize în această competiție, ceea ce ne dorim și noi. Mi-a fost dor de un asemenea meci. Dinamo e una dintre echipele puternice ale României, chiar dacă în acest moment nu traversează cea mai bună formă”, a completat fotbalistul nostru. Universitatea Cluj nu va fi pradă ușoară pentru Dinamo, e mesajul pe care l-a transmis suporterilor președintele Radu Constantea. “Ne-am dorit ca adversar o echipă de top din Liga 1 și dorința ni s-a împlinit. Chiar dacă trece printr-o perioadă mai puțin fastă, Dinamo rămâne un adversar redutabil. Mă bucur că ne vom măsura forțele cu un club din primul eșalon și că vom aduce pe Cluj Arena o echipă de calibru. Ce pot să vă asigur e că Dinamo nu va avea un meci ușor. Chiar dacă obiectivul nostru este promovarea, vom da totul pe teren pentru a ne califica mai departe în Cupa României”, a conchis oficialul echipei noastre. Până să ajungă aici, “studenții” au eliminat, pe rând, formațiile Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (retrasă din competiție, n.n), ACS Fotbal Comuna Recea (5-1), Olimpia Satu Mare (2-0, turul 4) și Știința Miroslava (2-1, “16”-imi).
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii