CONFERINȚĂ DE PRESĂ | Parteneriatul dintre FC Universitatea Cluj și Unirea Ungheni a fost oficializat

CONFERINȚĂ DE PRESĂ | Parteneriatul dintre FC Universitatea Cluj și Unirea Ungheni a fost oficializat

25 oct. 2024 12:06:53

FC Universitatea Cluj și Unirea Ungheni au semnat, vineri, la Cluj-Napoca, un parteneriat strategic care are ca obiectiv principal dezvoltarea fotbalului juvenil și a jucătorilor de perspectivă.

Acordul oferă jucătorilor din Academia FC Universitatea Cluj șansa de a-și completa și continua, la nivelul ligii secunde, procesul de dezvoltare și maturizare sportivă. Totodată, jucătorii talentați din pepiniera clubului din Ungheni vor avea ocazia să facă pasul spre una dintre cele mai bine cotate academii din România și să evolueze în competițiile de elită la nivel de juniori. De asemenea, parteneriatul va permite clubului nostru să își extindă aria de selecție și să ofere unor jucători de perspectivă șansa de a-și dovedi calitățile la nivelul ligii secunde, înainte de a face pasul definitiv spre FC Universitatea Cluj.

Cu ocazia parafării acordului dintre cele două cluburi, directorul executiv al FC Universitatea Cluj, Sevastian Botnari, managerul sportiv Gabriel Giurgiu și secretarul general Bogdan Cantor au participat la o conferință de presă alături de președintele Unirea Ungheni, Adrian Pop, și primarul orașului Ungheni, Victor Prodan.

Scopul acestui parteneriat este acela de a aduce o contribuție de ambele părți la dezvoltarea cluburilor de fotbal. Pe de-o parte, pentru noi va fi un bun prilej de a promova inclusiv copiii de la academie către Unirea Ungheni, pentru a le da o experiență și a face tranziția necesară către prima ligă. Din alt punct de vedere, și pentru dânșii va fi o imagine foarte pozitivă în urma asocierii, inclusiv prin promovarea copiilor din acea comunitate, tinerele talente din acea comunitate care vor veni către clubul nostru de fotbal", a declarat Sevastian Botnari, directorul executiv al FC Universitatea Cluj.

„Știți foarte bine că s-a muncit foarte mult în ultima vreme la Academie pentru a ajunge pe locul al treilea în România. Doar că există un prag destul de mare între finalizarea junioratului și a face pasul spre seniori și atunci, cred că, cu acest parteneriat strategic cu o echipă de liga a doua - urmând că săptămânile următoare să semnăm și cu o echipă de liga a treia - să putem ușura acel pas între ce înseamnă finalizarea junioratului și tranziția spre o echipă de seniori. Cam asta e ce ne dorim la nivel de centru de copii și juniori, să facem legătura cu partenerii noștri de la Ungheni. Dar, ca obiectiv principal, va fi ca echipa din Ungheni să rămână în liga a doua, pentru ca jucătorii care nu evoluează la noi sau sunt de perspectivă să facă pasul mult mai repede spre ce înseamnă o echipă de seniori. Iar o echipă de liga a doua este mult mai benefică față de ce înseamnă un campionat de tineret sau o echipă de liga a treia sau a patra", a completat secretarul general al FC Universitatea Cluj, Bogdan Cantor.

 „Eu vreau să încep prin a-i felicita pe partenerii noștri pentru parcursul pe care l-au avut până în acest moment, pentru că anul trecut lumea le dădea șanse puține pentru a reuși să promoveze din liga a treia în liga a doua. Noi am întâlnit niște oameni foarte preocupați, oameni iubitori ai fotbalului și din acest punct de vedere este interesant și acest parteneriat cu ei, care vrem să fie de lungă durată. Sperăm împreună să facem lucrurile să meargă, pentru că într-un parteneriat știm cu toții că ambele părți trebuie să fie mulțumite și fericite. Vom face tot posibilul, din punctul nostru de vedere, ca acest lucru să se întâmple. Ne vom axa pe juniorii noștri, având în vedere că există acea regulă în care e nevoie de doi jucători under în teren în liga a doua. Vom beneficia de acest lucru, vom încerca să le dăm șansa să se dezvolte, așa ca un pas intermediar între prima ligă și a doua ligă, pentru că știm că tranziția spre prima ligă nu este ușoară direct de la copii și juniori. Așa că va fi un pas intermediar, benefic pentru dezvoltarea lor. Totodată, suntem interesați să creștem și jucătorii de perspectivă, pe care îi avem în acest moment în cadrul grupului și poate și alții care vor veni în perioada următoare. Să reușim să îi ajutăm să se dezvolte și să ajungă la un nivel la care pot să facă față în Superliga și, în același timp, și Unirea Ungheni să beneficieze de aportul jucătorilor. Prin acest parteneriat putem să ne extindem aria noastră de selecție, atât la copii și juniori, cât și la jucătorii care vor avea evoluții foarte bune la Ungheni. Vor avea o șansă în plus să fie văzuți și de către noi și să facă pasul spre prima ligă. Noi vom face tot posibilul ca acest parteneriat să fie de lungă durată și să fim mulțumiți atât noi, cât și partenerii de la Ungheni", a spus managerul sportiv Gabriel Giurgiu.

Despre acest parteneriat au vorbit și Adrian Pop, președintele formației mureșene, și Victor Prodan, edilul orașului Ungheni.

„Ne bucurăm că am ajuns practic la ceea ce ne-am propus la începutul proiectului Unirea Ungheni. Dorința mare a noastră a fost să ajungem la liga a doua și să putem să dezvoltăm și să creăm condiții foarte bune pentru copiii noștri din comunitate și nu numai, tot ce înseamnă județul Mureș. Prin acest parteneriat, pentru noi este o finalitate a proiectului început în urmă cu 4-5 ani. Copiii noștri vor avea unde să își arate valoarea, să poată face pasul mai ușor spre fotbalul de performanță. La acest parteneriat, am plecat de la premisa că va fi un „win-win", adică toată lumea va câștiga, și noi, și partenerii noștri de la U Cluj. Cunoscând tot ceea ce înseamnă activitatea la centrul de copii și juniori, la echipa mare prin domnul Sabău, pe care am avut onoarea să îl cunosc și să fiu langa dânsul când a fost la Târgu Mureș, am știut că venim lângă niste oameni foarte profesioniști, de la care noi avem foarte multe lucruri de învățat. Ne dorim ca in viitorul foarte apropiat să putem să oferim cât mai mulți jucători care să activeze la Liga 1 și să putem să oferim sprijin în tot ceea ce înseamnă promovare de tineri jucători. Bineînțeles, obiectivul principal este rămânerea echipei Unirea Ungheni în liga a doua, pentru a putea performa mai departe împreună cu tot ce înseamnă Universitatea Cluj”, a declarat președintele clubului din Ungheni, Adrian Pop.

„În primul rând, vreau să vă spun că sunt bucuros și onorat să mă aflu astăzi la partenerii noștri de la U Cluj. Vreau să-i felicit pentru parcursul bun al echipei. Ne mândrim, cred că este o mândrie, atât pentru noi, iubitorii de fotbal, cât și pentru întreg Ardealul. Până la urma urmei, U Cluj este cea mai bună echipă din Transilvania, ne onorează și vreau să îl felicit pe Adi (Adrian Pop - președintele clubului - n.n.) și pe cei care au pus umărul ca Unirea Ungheni să aibă un partener atât de serios în U Cluj. Eu doar sunt girantul ca parteneriatul sa funcționeze bine și cu siguranță ați ales un club micuț, dar serios, care va fi alături trup și suflet ca U Cluj să fie tot timpul acolo sus în Liga 1 și să ne mândrim cu acest club frumos pe care îl iubim cu toții. Dumnezeu să ne ajute și să fie un parteneriat cât mai îndelungat”, a spus primarul Victor Prodan.

Parteneriatul semnat astăzi vizează și transferul de know-how dintre FC Universitatea Cluj spre Unirea Ungheni atât la nivel de management, cât și la nivel tehnic.

Mai multe detalii despre obiectivele acestui acord  puteți afla AICI

Postat în Fotbal Evenimente Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii