FC Universitatea Cluj a reușit al doilea succes la rând în play-off-ul Superligii, după ce a trecut cu 2-1 de Universitatea Craiova. Deși „leii din Bănie” au deschis scorul prin Mitriță, golul lui Thiam (59) și autogolul lui Zajkov (76) au întors soarta meciului în favoarea formației noastre, care ajunge la 35 de puncte și urcă, cel puțin până la meciul de luni dintre Dinamo și CFR, pe treapta a treia a podiumului.
Partida de pe Cluj Arena a început în controlul echipei noastre, care a împins jocul spre careul advers încă din primele momente. Pe acest fond ofensiv, în minutul 5, a venit prima mare ocazie a „studenților”. După o cursă în banda dreaptă a lui Blănuță, acesta a centrat în fața porții pentru Thiam, dar senegalezul a reluat pe lângă poartă din doar câțiva metri. Două minute mai târziu, același Thiam a încercat să îl învingă pe Popescu printr-o lovitură de cap, dar balonul a aterizat pe plasa porții și scorul a rămas neschimbat în ciuda începutului mai bun al „Șepcilor roșii”.
Șirul ocaziilor a continuat, iar la ieșirea din primul sfert de oră, Bic a ținut bine de minge în flancul drept și a centrat ideal pentru Artean, însă lovitura de cap a mijlocașului nostru s-a dus peste poarta oaspeților. La prima apariție în zona careului, oltenii au răzbunat ocaziile lui ”U” și au deschis scorul prin Mitriță (20), care a trimis cu latul din mijlocul careului, plasat, o minge ricoșată din centrarea lui Bancu.
După zece minute în care oaspeții au avut o posesie mai prelungită decât în debutul meciului, ”U” a revenit în atac și putea egala în urma unei faze fixe, după ce mingea ajunsă la Artean a fost reluată de acesta din nou peste buturile lui Popescu. În ultima treime a primului act, echipa noastră a fost mult mai prezentă în atac decât adversara sa, a beneficiat de numeroase cornere, dar până la pauză, scorul a rămas în favoarea Craiovei: 0-1.
Cu Dan Nistor introdus la pauză în locul lui Bic în tabăra „studenților”, prima șansă de gol din partea secundă a aparținut totuși oaspeților. Ratarea a fost semnată de Safira (46), care a trimis alături din marginea careului mic, după ce balonul a ajuns la el în urma unui șut deviat trimis de Baiaram. Răspunsul a venit chiar de la Nistor, care a primit în marginea careului o pasă pe jos de la Chipciu și a șutat în forță, dar balonul s-a lovit de blocajul lui Badelj. Eforturile „Șepcilor roșii” au fost până la urmă răsplătite, iar ”U” a restabilit egalitatea în minutul 59. Blănuță a câștigat un duel aerian, a deviat către Thiam, care l-a depășit elegant pe Bancu și a trimis o „scăriță” direct în poarta lui Popescu.
Imediat după golul egalizator, Ioan Ovidiu Sabău a mai efectuat o înlocuire și l-a trimis în teren pe Fabry în locul lui Oancea, iar Gabriel Simion, aflat la meciul cu numărul 100 în tricoul lui ”U” a trecut pe postul de fundaș dreapta. În ciuda unor minute de dominare teritorială a oaspeților, golul a venit în dreptul echipei noastre. Dan Nistor (76) a executat înșelător un corner, în stilul caracteristic, iar Goljko Zajkov a trimis balonul în propria poartă.
Minutul 86 a adus a treia schimbare în formația noastră: Codrea, care a acuzat probleme medicale, a fost înlocuit de Issouf Macalou. De asemenea, în al doilea minut de prelungire a părăsit terenul, tot din același motiv, și Lucas Masoero, locul său fiind luat de către Bogdan Mitrea. În ciuda încercărilor oltenilor de a smulge un punct pe final, echipa noastră s-a apărat compact, iar intervențiile defensive pline de determinare au securizat victoria „Șepcilor roșii”.
În urma acestui succes, ”U” ajunge la 35 de puncte și urcă, cel puțin temporar, pe locul al treilea în Superligă. În etapa următoare, se va consuma un nou Derby de Cluj sâmbătă, de la ora 21:00, când echipa noastră va juca în Gruia, împotriva CFR-ului. Ulterior, Universitatea se va întoarce pe Cluj Arena pe 11 mai, atunci când va avea loc meciul cu FCSB, pentru care biletele sunt disponibile aici.
FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 2-1 (0-1)
Echipa de start: Gertmonas – Oancea (Fabry, 63), Masoero (Mitrea, 90+3), Cristea, Chipciu – Simion, Codrea (Macalou, 86), Artean – Bic (Nistor, 46) – Thiam, Blănuță
Rezerve neutilizate: Lefter, Moldovan – Opriș, Oaidă, Popescu, Bota, Silaghi, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău