Cu emoții, dar victorie! Armenopolis Gherla – „U” Cluj 0-2

Cu emoții, dar victorie! Armenopolis Gherla – „U” Cluj 0-2

20 nov. 2016 14:00:00
  În inferioritate numerică timp de 50 de minute, FC Universitatea Cluj a bifat, sâmbătă, o nouă victorie în campionat. Înainte de flureiul de start, cei 1.000 de spectatori prezenţi pe Cluj Arena au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Didi Prodan, component al „Generaţiei de Aur”, stins din viaţă miercuri, la doar 44 de ani. “Studenții” s-au impus abia pe final, la capătul unei partide în care adversarul le-a dat multe bătăi de cap. Lemac a ratat prima ocazie a partidei, dar apoi, surprinzător, gazdele au echilibrat întâlnirea și chiar l-au “întins” pe Man la o lovitură liberă de la marginea careului (12). Meciul a continuat cu Armenopolis încercând să rămână lucidă, disciplinată, în vreme ce ai noștri au construit meticulos, dar previzibil, iar ocaziile clare la poarta lui Morar au lipsit. Intrarea întârziată a lui Goga, care a văzut direct cartonașul roșu (40), a fost singurul episod care a animat finalul primei reprize. Universitatea a arătat o altă atitudine în partea a doua. Giurgiu a irosit o ocazie uriașă, șutul său din careu “mușcând” transversala, iar lobul lui Lemac, scăpat singur, a ratat ținta (59). Jocul s-a mutat repede în jumătatea noastră, unde unul dintre adversari a trimis elegant, din întoarcere, dar pe lângă poartă (63). Același Giurgiu a testat reflexele lui Morar, goalkeeperul a respins in-extremis, Abrudan a fost pe fază, dar balonul a scuturat doar plasa laterală (69). Lemac a trecut din nou pe lângă deschiderea scorului (75), însă jocul părea să copieze “scenariul” din prima repriză și să se îndrepte spre un rezultat nul. Salvarea a venit, în primă fază, tot din partea golgheterului nostru. Servit excelent din banda stângă, Lemac s-a înălțat și a deschis scorul. La ultima fază a meciului, Hațiegan a stabilit scorul final. Obținem, astfel, o nouă victorie, a douăsprezecea, și rămânem lideri neînvinși, cu 37 de puncte. Sâmbăta viitoare, tot pe Cluj Arena, băieții noștri se vor prezenta în fața fanilor pentru ultima dată în acest an. Adversarul “studenților” va fi Vulturul Mintiu-Gherlii. “Este o victorie foarte importantă. Am întâlnit o echipă bună a campionatului, cu foști jucători din Liga a III-a și a II-a, iar unii dintre ei joacă minifotbal. Dacă nu greșesc, căpitanul lor, Crăciun, joacă în echipa națională de minifotbal, este un fotbalist pe care îl cunosc foarte bine. Am abordat bine meciul în repriza a doua și am reușit să câștigăm. După părerea mea, eliminarea lui Goga a fost la limită. Am discutat cu el, i-am sugerat să fie mai atent pe viitor, deoarece este un fotbalist cu multă experiență. În meciurile cu “U” Cluj, toți adversarii se motivează exemplar, iar mie chiar îmi pare bine, pentru că am șansa să văd ce poate toată echipa cu adevărat”, a declarat antrenorul Universității, Marius Popescu, la final. Armenopolis Gherla – FC Universitatea Cluj 0-2 (0-0) Au marcat: Lemac (82), Hațiegan (90) Stadion: Cluj Arena; Spectatori: 1.000 Cartonaş roşu: Goga (40) Armenopolis Gherla: Morar – Marian, Vînău, Tînc, Burcă – Roman, Bocoș, Stan, Moldovan – Crăciun, Doroftei Antrenor: Cristian Vedean “U” Cluj: Man – Fizeșan, Abrudan, Irimie, Manu – Giurgiu (C), Moșuți (53, Kilin) – Costea (52, Arman, 87 Pintea), Goga, Hîmpea (66, Hațiegan) – Lemac Antrenor: Marius Popescu
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii