Universitatea Cluj își încheie periplul din Liga a III-a sâmbătă, de la ora 19:30, cu un meci împotriva Industriei Galda. Partida de pe Cluj Arena va avea o însemnătate specială pentru unii dintre jucătorii noștri, deci un motiv în plus să le fim alături, cât mai mulți.
Aventura Universității spre revenirea în elita fotbalului românesc continuă, dar sâmbătă punem punct unei noi etape și ne luăm ‘’adio’’ de la Liga a III-a. Partida contra echipei din județul Alba va fi, însă, mult mai specială pentru căpitanul nostru, Gabriel Giurgiu, care, sâmbătă, va intra în clubul select al jucătorilor cu 200 de partide în tricoul ‘’alb-negru’’. Momentan, Gabi are 199 de partide pentru “U”, în Ligile II, III și IV, fiind la egalitate cu Iosif Mureșan, însă odată cu atingerea cotei 200 va urca pe locul 19 în clasamentul ‘’all-time’’ al fotbaliștilor cu cele mai multe meciuri în ‘’alb-negru’’. Topul este condus de Ionel Dobrotă, cu 420 de partide!
În cazul în care va evolua în meciul cu Industria, Vali Lemnaru va atinge și el o bornă importantă, cea a celor 100 de meciuri pentru Universitatea. Ca un fapt interesant, doar 78 de jucători au bifat, până acum, 100 de partide pentru “U”, astfel că atacantul nostru va fi jucătorul cu numărul 79 în acest club select. Octavian Ursu și Tudor Telcean vor atinge și ei cifre rotunde dacă vor bifa o prezență în partida cu Industria. Primul va juca meciul cu numărul 50, în timp ce Telcean ar putea bifa jocul cu numărul 10.
Așadar, sâmbătă, de la ora 19:30, pe Cluj Arena, Universitatea dă ultima reprezentație a sezonului. Ne vedem în tribune!
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin