”U” a deschis seria meciurilor oficiale cu duelul contra lui FC Voluntari din etapa a 22-a a Superligii, echipa noastră reușind să se impună cu 2-1.
Meciul a început cu o acțiune a lui Ilie, fază în urma căreia jucătorii echipei noastre au cerut penalty, jocul continuând după multiple secunde în care arbitrul s-a consultat cu camera VAR. Ocaziile „studenților” au continuat și în minutul 18 Thiam a șutat pe jos din afara careului și l-a pus la încercare astfel pe goalkeeper-ul oponenților.
Același Thiam avea să semneze o nouă ocazie în minutul 23, când și-a încercat norocul de la distanță, însă execuția sa a ocolit poarta.
Încă o oportunitate venea la jumătate de oră după startul partidei, mingea ajungând de la Chipciu la Stoica, șutul acestuia cu efect trecând pe lângă vinclul porții în care s-a aflat Popa.
Deschiderea scorului avea să vină în minutul 37, când Thiam a executat o lovitură liberă din unghi, mingea fiind deviată ușor de Ricardinho și a ajuns în poarta celor de la Voluntari, echipa noastră intrând la cabine cu 1-0.
Partea secundă a început într-o manieră perfectă din punct de vedere tactic și ilfovenii rămâneau în 10 după eliminarea lui Meleke pentru al doilea cartonaș galben (min. 48). Deși echipa noastră a setat ritmul jocului, oaspeții au reușit să egaleze în minutul 62, Damașcan fiind pe fază din fața porții.
”U” a forțat pentru a prelua din nou conducerea, Thiam și Miron având ocazii în minute succesive, apoi producându-se primele schimbări în tabăra noastră cu 20 de minute rămase din timpul regulamentar.
Portarul celor de la FC Voluntari avea să se remarce și la execuțiile lui Bic (min. 74) și Stoica (min. 75), acesta din urmă încasând un cartonaș galben nu la mult timp după șansa imensă de gol. Până în minutul 82 aveau să fie produse toate schimbările în echipa noastră, Ze Gomes și Filip fiind printre cei intrați pe parcurs care au putut să contribuie la o nouă șansă de gol.
Minutul 88 avea să însemne reușita de trei puncte pentru formația noastră, Fulop profitând de o minge bâlbâită între Lopes și Sigurjonssen și-l învingea pe Popa, alte ocazii nefiind notabile pe final și FC Universitatea Cluj a câștigat cu 2 la 1 în prima apariție pe teren propriu în 2023.
Succesul ne duce pentru moment pe locul 12 și în etapa a 23-a vom juca tot acasă, vineri (27 ianuarie), de la ora 20:00 contra lui Rapid București.
FC Universitatea Cluj - FC Voluntari 2-1 (1-0)
Echipa de start: Iliev - Ilie, Miron, Ispas (Bălan, din min. 69) - Vlădoiu (Fulop, din min. 69), Remacle (Filip, din min. 82), Bic, Oancea - Chipciu, Thiam (Ze Gomes, din min. 79), Stoica (Haită, din min. 79).
Rezerve neutilizate: Gorcea - Pițian, Romario Pires, Simion.
Director tehnic: Ioan Ovidiu Sabău