Echipa noastră se deplasează mâine la Tășnad, unde o va întâlni pe Unirea, ocupanta locului 10, cu începere de la ora 17:00. Partida contează pentru etapa a 4-a din Liga 3.
După calificarea în turul 4 al Cupei României, în urma victoriei cu 5-1 în fața celor de la ACS Fotbal Comuna Recea, obținută miercuri, FC Universitatea Cluj continuă lupta pentru locurile fruntașe din campionat. În fața sa va fi nou-promovata din județul Satu Mare, formație care runda trecută a fost învinsă pe teren propriu de Performanța Ighiu cu scorul de 2-0.
Antrenorul “Șepcilor roșii”, Marius Popescu, a anunțat că vrea să vadă la Tășnad determinarea pe care elevii săi au arătat-o în partea secundă a partidei din cupă, când au marcat patru goluri, creându-și alte câteva mari ocazii .
“Meciul următor este întotdeauna cel mai important și ne dorim să-l câștigăm. Jucăm pe terenul unei echipe care etapa trecută a pierdut și va încerca să ne pună probleme. Îmi doresc să repetăm jocul bun pe care l-am arătat în a doua repriza a întâlnirii cu Recea și, bineînțeles, să evităm sincopele din prima parte, când evoluția noastră a suferit. Mergem acolo pregătiți, încrezători. Suntem favoriți, așa că trebuie să obținem a doua victorie a sezonului”, a punctat “Papi”, pentru fcuniversitateacluj.ro.
Fundașul Octavian Abrudan a lipsit de la antrenamentul din această dimineață, iar mâine va fi indisponibil, după ce în timpul meciului de miercuri a suferit o întindere la bicepsul femural. În schimb, colegul său din defensivă, Darius Irimie, s-a întors astăzi la pregătiri și a efectuat o serie de alergări ușoare alături de Denis Hordouan.
Întâlnirea dintre Unirea Tășnad și FC Universitatea Cluj va fi condusă la centru de Răzvan Lădar din Bihor, ajutat la cele două margini de Emeric Tocai (Alma, Sibiu) și Daniel Nagy (Mediaș).
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin