Portarul Universității Cluj, Edvinas Gertmonas a fost convocat în naționala Lituaniei pentru primele partide din noua campanie a Ligii Națiunilor. Lituania va juca împotriva Ciprului acasă (6 septembrie, ora 19:00) și împotriva României în deplasare (9 septembrie, ora 21:30).
Convocarea lui Edvinas vine după un început excelent de sezon pentru portarul nostru. Într-un clasament al meciurilor fără gol primit, acesta este pe locul trei în Superliga, cu patru meciuri în care nu a fost învins din cele șapte disputate până acum.
Pe lângă România, Lituania și Cipru, în grupa 2 din Liga C se mai regăsește Kosovo. Câștigătoarea grupei va promova în Liga B, în timp ce locul al doilea va juca un meci de baraj cu una dintre ocupantele locurilor trei din grupele ligii superioare.
Edvinas a debutat pentru Lituania pe 8 iunie 2015 într-un amical cu Malta și are până în prezent 11 apariții în tricoul naționalei țării sale.