Eugeniu Cebotaru (39 de ani) va face parte din staff-ul tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău în noul sezon, acesta urmând să ocupe poziția de antrenor secund al Universtății Cluj.
Originar din Republica Moldova, Eugeniu Cebotaru și-a început cariera de jucător la Zimbru Chișinău. În România, fostul mijlocaș a îmbrăcat tricoul formațiilor Ceahlăul Piatra Neamț, Academica Clinceni și Petrolul Ploiești. Cea mai bună perioadă din punct de vedere al cifrelor a fost la Ceahlăul. Pentru nemțeni a marcat 24 de goluri în 112 partide. De asemenea, Eugeniu Cebotaru a evoluat și în reprezentativa Republicii Moldova, având 68 de partide și un gol marcat.
Noul membru al al staff-ului tehnic a făcut trecerea de la activitatea din teren la cea de pe banca tehnică la mijlocul sezonului 2022/2023, când a fost numit antrenor secund la Petrolul Ploiești. S-a aflat în staff-ul formației de pe „Ilie Oană” până în luna martie, când a semnat cu FC Voluntari împreună cu principalul Florin Pîrvu.