Le-a atras atenţia scouterilor Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” pe când era doar o mână de om, a dezlegat tainele fotbalului împreună cu antrenorii “Regelui”, dar marile satisfacţii le-a trăit acasă, la Universitatea, înscriind un gol pentru prima echipă cu doar câteva luni înainte să împlinească 17 ani. În prezent, fundaşul central Tudor Telcean este unul dintre oamenii de bază ai “Şepcilor roşii” în Liga Elitelor Under 19, competiţie dominată, deocamdată, de formaţia noastră şi tratează fiecare partidă jucată în tricoul alb-negru ca pe o sărbătoare. Ce l-a sfătuit Hagi, pe urmele cărui fotbalist vrea să calce şi care sunt planurile sale la “U”, aflaţi în materialul pe care vi-l propunem astăzi.
fcuniversitateacluj.ro: Salut, Tudor. Suntem curioşi, pentru început, la ce vârstă ai început fotbalul şi la ce club?
Tudor Telcean: Bună ziua! Am început fotbalul la vârsta de 7 ani, la CFR Cluj.
A urmat o experienţă extrem de interesantă şi constructivă pentru orice tânăr fotbalist, cea de la Academia “Gheorghe Hagi”. Povesteşte-ne cum ai ajuns acolo, ce sentiment te-a încercat în prima zi de antrenament şi care au fost cele mai preţioase sfaturi primite din partea “Regelui”.
T.T: Am ajuns acolo în anul 2014, după un scouting al oamenilor din academie. M-au remarcat la turneul Cupa Hagi Danone, m-au chemat să susţin probe de joc la Constanţa, iar în cele din urmă am fost oprit în lot. Pot să spun că prima zi acolo mi-a schimbat total viaţa. Totul era diferit, profesionist, pus la punct până la cel mai mic detaliu. Am rămas extrem de surprins când am ajuns la baza sportivă, efectiv nu îmi venea să cred când am văzut echipamentele, terenurile de antrenament, cât de implicaţi şi dedicaţi sunt antrenorii de acolo. Domnul Hagi m-a ajutat cu sfaturi, mi-a spus să joc cu încredere, să ţin mereu capul sus şi să mă autodepăşesc întotdeauna.
După doi ani şi jumătate petrecuţi la academie, te-ai întors la Cluj, dar la Universitatea.
T.T: Da, m-am întors acasă, la Universitatea Cluj, datorită domnului Ioan Ovidiu Sabău şi îi sunt foarte recunoscător pentru acest lucru.
Te-ai pregătit o vreme cu prima echipă a “Şepcilor roşii”, în Liga a IV-a şi a III-a, ba mai mult, ai înscris un gol într-o partidă oficială a seniorilor, în finalul sezonului trecut, într-un meci cu CS Iernut, pe Cluj Arena. Cum ai descrie această experienţă şi ce a însemnat ea pentru tine?
T.T: Să joc la prima echipă a Universităţii Cluj, alături de nişte fotbalişti mari ai României, în faţa unor spectatori minunaţi, pe care nu ai cum să nu îi remarci, a fost un vis devenit realitate. M-am simţit extrem de bine alături de băieţi în timpul petrecut acolo şi sper să revin cât mai repede. Golul a reprezentat o încununare a muncii mele de până atunci, iar sentimentul care m-a încercat este greu de explicat, pentru că nu îl trăieşte oricine.
Care este cea mai frumoasă amintire care te leagă de “U” Cluj?
T.T: Cea mai frumoasă amintire care mă leagă de “U” este promovarea din Liga a III-a în Liga a II-a, dar pentru mine fiecare meci a fost şi este un motiv de sărbătoare.
Acum eşti unul dintre oamenii de bază ai Universităţii Cluj, în Liga Elitelor Under 19. Ce obiectiv ţi-ai trasat?
T.T: Da, acum joc la Under 19, în Liga Elitelor, unde dominăm momentan seria din care facem parte şi sper să ne menţinem acolo sus până la final. Iau fiecare meci în parte şi încerc să fiu mai bun de la un joc la altul, să mă remarc şi să-mi ajut cât mai mult echipa, ca apoi să fac pasul spre seniori.
Cine este jucătorul tău preferat din fotbalul european? Dar clubul din străinătate pe care îl simpatizezi?
T.T: Fotbalistul meu preferat este Sergio Ramos, aşa că ţin cu Real Madrid. Admir la Ramos agresivitatea cu care joacă, dar şi calmul de care dă dovadă în anumite momente, jocul aerian, apariţia în faţa porţii şi faptul că este liderul celei mai mari echipe din lume. Mă regăsesc în stilul lui de joc.
Lăsăm fotbalul deoparte şi te întrebăm ce muzică asculţi?
T.T: Cel mai mult îmi place muzica pop şi rap, dar şi alte genuri. Printre cei pe care îi ascult se numără Eminem, Maluma, Wiz Khalifa, Post Malone şi Drake.
În final, spune-ne care este ultimul film pe care l-ai văzut?
T.T: The Guilty, un thriller foarte interesant.
Îţi mulţumim frumos pentru interviu. Multă baftă în continuare! Haide “U”!
T.T: Cu drag, haide “U”!
CV
Tudor Telcean
Data şi locul naşterii: 13.09.2001, Dej
Înălţimea şi greutatea: 1,83 cm / 75 kg
Postul: fundaş central
Numărul de pe tricou: 5
Alte echipe la care a evoluat: CFR Cluj, Viitorul Cluj, Academia “Gheorghe Hagi”
La “U” Cluj din: februarie 2017
Goluri pentru prima echipă: 1
Goluri în Liga Elitelor: 3
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin