Erik Lincar a acordat pentru fcucluj.ro primul interviu în calitate de antrenor al Universității Cluj. Tehnicianul ne-a vorbit despre obiectivele sale, primele impresii cu privire la club și discuția purtată cu jucătorii. De asemenea, le-a transmis un mesaj suporterilor „șepcilor roșii”.
Care sunt primele impresii, acum la 24 de ore de la anunțul oficial că ești noul antrenor al Universității Cluj?
Impresia cea mai importantă a fost că, în momentul în care am fost solicitat și mi s-a propus să vin antrenor, am acceptat cu mare drag să vin, știind tradiția, știind posibilitățile acestui club și dorința de a performa și de a ajunge acolo unde îi este locul, la Liga 1.
A fost o decizie grea să accepți acest rol? Ce anume te-a atras pentru a face acest pas?
Nu, imediat am acceptat. Ne-am pus de acord pe mai multe situații. Ce m-a atras în primul rând, zic eu, au fost tradiția, clubul, stadionul, condițiile care sunt extraordinare, suporterii. E o echipă iubită aici în Cluj. Mi-aș dori să promovez această echipă, pentru că îmi dau seama ce mare performanță aș reuși.
Ai avut deja o întâlnire cu jucătorii?
Am avut o scurtă discuție de două minute azi înainte de a merge la antrenament. A fost o discuție, să zic așa, în care mi-am dorit ca ei să înțeleagă că va trebui să avem un nou început și jucătorii care nu-și mai doresc să rămână, să spună, pentru că nu obligăm pe nimeni să rămână la această echipă.
Dacă ar fi să alegi un moment special, ce ți-a rămas la suflet, din cariera fotbalist și de antrenor, care ar fi acela?
Ca fotbalist tot timpul mi-a plăcut să câștig ceva. E adevărat, am câștigat campionate, am câștigat cupe. Asta mi-aș dori și ca antrenor. Poți câștiga o cupă și promovând de la Liga a III-a la Liga a II-a, cum am făcut-o de trei ori. Ceea ce e totuși o situație și o întâmplare care e dezamăgitoare și care cred că va rămâne tot timpul în sufletul și în inima mea este aceea secundă fatidică cu Rapid, în care am primit gol și nu am reușit să obțin o promovare la Liga 1 acum un an de zile.
Ai în minte momente din cariera de fotbalist și de antrenor când ai înfruntat ”U”?
Sincer, am amintirea așa vagă a unui joc pe vechiul stadion. Țin minte că era o etapă de campionat. Eram foarte tânăr, aveam cam 18 ani. Cred că am jucat chiar împotriva lui Cristi Pojar în perioada aia. A fost un meci extrem de dificil, pe un teren foarte greu, plin de noroi. Era chiar mocirlă. Îmi aduc aminte de acel joc. Cred că s-a terminat chiar egal, 0-0 sau 1-1, nu mai țin minte exact. Mă bucură că am amintiri cu această echipă. Știu de fapt performanțele pe care le-a obținut și îmi doresc sincer și eu să reușesc.
Ce mesaj ai pentru suporterii Universității?
Am venit cu inima deschisă. Sunt un antrenor care își dorește foarte mult performanța. Voi încerca foarte mult să imprim jucătorilor o anume determinare, să înțeleagă ce înseamnă această echipă, cum se spune să ardă tricoul pe ei. Totuși trebuie să știm că jucăm la liga a II-a. Este o ligă de luptă, o ligă de forță, iar noi trebuie să fim pregătiți pentru fiecare bătălie. Sper ca ei să fie alături de noi, deși echipa cu siguranță se va transforma destul de mult față de anii precedenți, dar zic că încercăm o altă abordare care sper eu să aibă succes.
Interviul poate fi urmărit și în format video pe U Cluj TV.