FC Universitatea Cluj are parte de prima partidă din deplasare din acest an. „Studenții" o vor întâlni pe Dinamo București vineri, de la ora 20:00. Despre acest meci, importanța victoriei cu Gloria Buzău și adaptarea la Cluj a vorbit astăzi Jasper van der Werff, apărătorul central al echipei noastre.
„Va fi un meci dificil, este un adversar bun. Eu cred că se întâlnesc două echipe bune, deci va fi un meci reușit și sperăm să luăm cele trei puncte. Mie, în prima parte a sezonului, când am jucat cu ei, mi s-a părut una din cele mai bune echipe pe care le-am întâlnit. De abia aștept meciul, va fi un meci bun, cu două echipe bune, să vedem cine va câștiga", a declarat Jasper.
Van der Werff a subliniat impactul succesului din primul meci al anului, împotriva Gloriei Buzău.
„După pauză (competițională, de iarnă-n.n.), a fost important să începem cu trei puncte. Bineînțeles că a fost foarte important pentru stare și pentru puncte, de asemenea", a completat fundașul Universității.
Olandezul din apărarea „studenților" a recunoscut că adaptarea nu a fost ușoară la Cluj.
„Mă simt bine. Începutul nu a fost atât de ușor pentru mine. M-am obișnuit cu totul aici și acum mă simt bine și îmi place."
Fotbalistul „Șepcilor roșii" a vorbit și despre lupta pentru calificarea în play-off-ul Superligii, competiție condusă acum chiar de echipa noastră.
„Cu siguranță, e frumos să fii pe primul loc, cel mai bun loc din clasament unde poți fi. Vrem să rămânem acolo. Asta (cât de aproape e "U" de calificarea în play-off-n.n.) e o întrebare de matematică și nu sunt așa bun la matematică, dar cum am spus, luăm meci cu meci și dacă vom continua să câștigăm, șansele vor fi foarte mari să fim în play-off. Este o bătălie, iar noi suntem în avantaj acum, pentru că avem 40 de puncte, dar trebuie să continuăm să câștigăm și să obținem puncte și așa putem fi în play-off", a conchis Jasper van der Werff.
În cadrul rundei cu numărul 23, a doua din 2025, "U" se deplasează la București pentru duelul cu Dinamo. Partida de pe Arcul de Triumf este programată vineri, 24 ianuarie, de la ora 20:00 și va putea fi urmărită în direct pe DigiSport și Prima Sport.