Marius Suller, înaintea finalei Ligii Elitelor U19: „Am un lot de 20 de jucători și niciodată nu i-am văzut așa motivați”

Marius Suller, înaintea finalei Ligii Elitelor U19: „Am un lot de 20 de jucători și niciodată nu i-am văzut așa motivați”

25 mai 2022 17:04:58

După un an cu meciuri dramatice, victorii spectaculoase și multă muncă, juniorii U19 sunt în fața celui mai important test și joacă pentru titlul de campioni ai Ligii Elitelor cu AFK Csikszereda. Finala Ligii Elitelor U19 se joacă vineri, de la ora 17:30, pe Giulești.

Înainte de plecarea spre capitală, antrenorul Marius Suller a prefațat pentru fcucluj.ro partida de vineri și ne-a oferit câteva detalii din cadrul grupului.

Urmează cel mai important moment pentru acest grup, finala Ligii Elitelor U19 de pe Giulești. Cum îi simți pe băieți înainte de acest meci extrem de important? Cum vezi meciul de vineri? 

Îi simt foarte motivați. Îi văd pe toți cum își doresc să joace. Am un lot de 20 de jucători și niciodată nu i-am văzut așa motivați. Îmi va fi foarte greu să aleg un prim 11.

Ai în spate o carieră de antrenor, dar și de jucător care sigur a venit cu momente speciale. Ar fi o mare realizare pentru tine personal să câștigi această competiție și să califici ”U” în UEFA Youth League?

Ca antrenor principal am mai avut încă o realizare la fel de mare, când am calificat echipa Olimpia din grupele UEFA Champions League. Asta ar fi a doua ca și dimensiune.

Jucăm împotriva unui adversar experimentat la acest nivel, pe care l-am întâlnit și în play-off unde am câștigat un meci și pe celălalt l-am pierdut. Care sunt argumentele sau atuurile Universității pentru a se impune în această finală?

Avem o mare sete de victorie, pentru că am pierdut cu 2-1 la ei acasă în ultimul joc, unde cred că am fost nedreptățiți și ne dorim foarte mult să câștigăm această competiție.

Te așteptai la început de sezon că vei ajunge până aici?

Eu mă așteptam. Băieții mă credeau nebun când le ziceam că vreau să lupt pentru locul 1. Toată lumea vorbea că ne va fi foarte greu pentru că avem copii mai mici decât nivelul la care jucăm.

În plus, știm că echipa Csikszereda are o experiență mult mai mare decât noi. Anul trecut au jucat în Youth League, i-au bătut pe cei de la Farul și anul trecut și anul acesta și ne va fi foarte greu, dar cred că mobilizându-ne și gândinu-ne că spiritul acestui club, ”U” Cluj, a dat întotdeauna luptători, vom putea să câștigăm acest joc.

Ce mesaj dorești să le transmiți jucătorilor tăi prin intermediul acestui interviu?

Vreau să fiu scurt. Dacă lupți poți să pierzi, dacă nu ai luptat, ai pierdut deja.

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii