FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor.
Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portari), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București.
Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră.
Numai “U”!