Clujul sărbătorește centenarul Universităţii Cluj printr-un meci de gală. În 12 iulie, FC Universitatea Cluj întâlnește campioana Greciei, PAOK Salonic, la cea de-a 100-a aniversare a clubului “Șepcilor Roșii”. Partida are loc pe Cluj Arena.
Înainte de meci, Sports Festival lansează microbiștilor de toate vârstele o nouă provocare: street football. Competiția inedită va avea loc pe platoul din fața Cluj Arena, într-un spațiu special amenajat. Jocul spectaculos, deja extrem de apreciat la nivel mondial, urmărește trecerea mingii printre picioarele adversarului. Se va juca în echipe de câte 2, iar înscrierea este GRATUITĂ. În plus, fiecare participant la competiție primește 1 bilet cadou la meciul de la ora 21.00 FC Universitatea Cluj-PAOK Salonic, plus alte surprize.
Partida aniversară va începe cu momente artistice unice. Intrarea pe stadion se va face începând cu ora 19.00, iar în deschiderea meciului spectatorii vor putea urmări prima coregrafie în care se vor sincroniza o trupă de percuție, o galerie de fotbal cu peste 3.000 de suporteri și un DJ, toți coordonați de un dirijor de muzică clasică. Îmbrăcați în alb și negru, în teren vor intra toboșarii renumitei formații Barbarossa care vor ține ritmul pe cântecele Universității. Dirijor va fi Vlad Eniu.
Intrarea în teren a jucătorilor se va face pe muzica fanfarei militare a Divizei 4 Infanterie Gemina care va intona și imnurile naționale ale României și Greciei. După prima repriză, este așteptat un alt moment inedit, un show de lasere și lumini.
Biletele sunt diponibile pe www.entertix.ro și costă între 20 și 75 de lei.
PAOK Salonic a câștigat anul acesta, după o așteptare de 34 de ani, campionatul din Grecia. Este a doua echipă din istoria fotbalului grecesc care reușește să finalizeze campionatul fără nicio înfrângere, după performanța celor de la Panathinaikos din 1963-1964. Răzvan Lucescu, retras de curând din funcția de antrenor, este cel care a condus echipa pe drumul succesului.
Grecii vor veni la Cluj pentru a marca 100 de ani de la înființarea Universității. Înfiinţat în 1919, clubul l-a avut ca președinte-fondator pe academicianul dr. Iuliu Hațieganu. Existența Universității Cluj a fost una marcată de istorie: în 1940, după Dictatul din Viena, s-a refugiat în Sibiu până la revenirea Ardealului de Nord la România. În 1965, a câștigat Cupa României, iar de-a lungul timpului a mai jucat alte patru finale.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin