Golul lui Ovidiu Popescu din minutul 77 a adus succesul Universității în fieful concitadinei CFR după o așteptare de un deceniu, iar mijlocașul venit în vară la "U" și-a exprimat trăirile din primul său derby de Cluj.
Ai adus victoria Universității în Gruia după 10 ani. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?
"Foarte mulți ani. Nu am știut că sunt atâția ani de când nu s-a mai câștigat aici. Sunt fericit pentru mine, că am reușit să înscriu. Nu prea sunt eu jucător care sa marchez și în al doilea rând, sunt fericit că am luat cele 3 puncte, în deplasare."
1-0 pentru ei după prima repriză, în care pe final am avut 3 ocazii uriașe. Ce v-ați spus la pauză în vestiar?
"Am vorbit între noi și am zis că putem să înscriem, să câștigăm acest meci, să luăm cele 3 puncte. A fost o primă repriză în care am avut câteva ocazii. E important că am luat cele 3 puncte."
Cum ți s-a părut atmosfera la primul Derby de Cluj?
"E primul meu derby, iar "U" este o echipă cu suporteri foarte înfocați și foarte frumoși."
Crezi că acest meci poate fi examenul care să demonstreze că "U" Cluj este o echipă ce se poate bate la play-off?
"Luăm fiecare meci în parte și vedem la final de campionat unde ne clasăm. Noi ne dorim să ne îndeplinim obiectivele și sperăm să câștigăm până la final. Cum am spus, luăm fiecare meci în parte și nu ne gândim ce va fi peste o lună sau peste două luni."
Pentru Ovidiu Popescu, meciul din Gruia a reprezentat a patra sa apariție într-un meci oficial în tricoul Universității, marcând și primul gol pentru "șepcile roșii".