De'Longhi continuă parteneriatul cu FC Universitatea Cluj şi în sezonul 2020/2021, din postura de SPONSOR PREMIUM.
Logo-ul companiei va fi imprimat pe partea frontală a tricourilor de joc din acest sezon.
De'Longhi este unul dintre liderii mondiali de piaţă în cafea, confort, bucătărie şi îngrijire la domiciliu. Compania italiană s-a alăturat în 2008 proiectului "U" Cluj şi continuă să susţină ambiţiile "Şepcilor roşii" de a reveni în elita fotbalului românesc.
"Le mulţumesc tuturor celor de la De'Longhi, în special doamnei Director General Carmen Petcu şi domnului Director Financiar Raul Ghirean, pentru că au înţeles cât de important este brandul "U" pentru clujeni, dar mai ales pentru că viziunile noastre despre sport şi comunitate coincid. E o plăcere să lucrez alături de parteneri care vin alături de club în primul rând cu inima. Parteneriatul dintre De'Longhi şi FC Universitatea Cluj ne oferă ocazia să consolidăm clubul din punct de vedere financiar şi organizaţional şi ne permite şi în acest sezon să sperăm la performanţele sportive pe care, pe bună dreptate, le aşteaptă atât suporterii, cât şi managementul clubului", a declarat Mihai Moga, brand manager FC Universitatea Cluj.
Combinația unică dintre calitate, inovație și design a transformat compania lui De'Longhi într-un lider mondial în domeniul aparatelor electrocasnice. Grupul De'Longhi este numărul 1 în lume pe piața mașinilor de cafea espresso, însă vine și în întâmpinarea unei largi cereri în ceea ce priveşte aparatura electrocasnică. De'Longhi își propune mereu să ofere consumatorilor aparate inovatoare de uz casnic, într-o combinație distinctă de stil și performanță, transformând întotdeauna conceptul de "zi cu zi" în ceva special.