”U” a bifat primul rezultat negativ din acest an, după înfrângerea suferită pe teren propriu împotriva celor de la Unirea Slobozia, scor 1-2. Oaspeții au deschis scorul prin Toma în minutul 10, iar după pauză Haită a readus speranțele în tabăra „studenților”, tabela fiind închisă în minutul 95 de Ivan.
Primul atac al partidei a venit în minutul 3. Ribeiro a centrat din stânga, iar Hofman a reluat peste poartă. Oaspeții au replicat la faza următoare prin Afalna. Primul gol al partidei a venit în poarta lui Gorcea în minutul 12. Constantin Toma a șutat din banda stângă cu boltă și l-a surprins pe goalkeeper-ul Universității cu o reluare sub bară.
A urmat replica băieților lui Erik Lincar care au pus presiune asupra porții lui Gurău, cele mai mari șanse fiind bifate de Tescan.
În minutul 61, Ely Fernandes a centrat din stânga în careu, găsindu-l pe Haită care a reluat cu capul în plasa porții lui Gurău. Au urmat două șuturi pe poartă trimise de Ely Fernandes și Pires, însă cea mai mare șansă de a întoarce scorul a venit în minutul 76. Boiciuc a avansat în dreapta careului, de unde a trmis în centru, iar Tescan a tras peste din șapte metri.
În minutul 95, oaspeții au scăpat pe contraatac. Afalna a pasat pentru Sebastian Ivan care a avansat spre careu și l-a învins pe Gorcea cu un șut din șase metri la colțul lung.
După acest rezultat, ”U” se află pe poziția a treia în clasament, la două puncte în spatele celor de la FC Hermannstadt.
Echipa Universității: Gorcea – Romeo (Haită din min. 56), Gugu, Ispas, Dobrescu – Filip (Balgiu din min. 56), Pires (c.) – Hofman (Ciobanu din min. 46), Ribeiro (Ely Fernandes din min. 46), Tescan – V. Alexandru (Boiciuc din min. 70
Rezerve neutilizate: Păun, Alarcon, Remacle, Vomir