Pierdem două puncte pe Cluj Arena. “U” – CS Baloteşti 0-0

Pierdem două puncte pe Cluj Arena. “U” – CS Baloteşti 0-0

25 nov. 2018 14:00:00
“Studenţii” nu au reuşit să treacă de CS Baloteşti, în ultimul meci al etapei a 18-a, iar distanţa faţă de primele două locuri care asigură promovarea directă s-a mărit, astfel, la cinci puncte.  Universitatea Cluj a cedat primele puncte “acasă” în urmă cu mai bine de o lună şi jumătate (1-1 cu Daco-Getica Bucureşti), iar istoria s-a repetat, duminică, de această dată într-o remiză fără goluri, contra echipei de pe locul 18. După o primă repriză modestă, în care Ene şi căpitanul Goga au încercat în zadar să-i dea emoţii lui Iordan, datele problemei nu s-au schimbat nici la reluare, deşi “U” a dictat ritmul, a fost echipa care a stat aproape permanent în suprafaţa adversă. Imediat după revenirea de la cabine, Alex Coman a centrat din flancul drept, goalkeeperul ilfovean a boxat greşit, direct la Goga, dar Iordan s-a revanşat repede şi a respins cu piciorul balonul trimis în forţă de jucătorul nostru (55). Apoi, Gavra a trecut şi el pe lângă gol, cu o execuţie pretenţioasă, din întoarcere (68), însă cea mai mare ocazie a “alb-negrilor” a irosit-o acelaşi Goga, care a izbit transversala, în urma unui corner (73). Egalitate a fost şi în dreptul ratărilor uriaşe, totul după ce Clătinici a profitat de gafa lui Abrudan, a scăpat singur cu Dur Bozoancă, dar s-a pripit în momentul execuţiei, păstrând tabela intactă (84). Trei minute mai târziu, Giurgiu a căzut în careu într-un duel cu George Mihai, care a intrat tare, prin alunecare, ai noştri au solicitat penalty, însă “centralul” Szabolcs Kovacs şi tuşierul de pe acea parte nu au fost de aceeaşi părere, aşa că mijlocaşul “Şepcilor roşii” a fost avertizat pentru simulare. Până la urmă s-a terminat 0-0, Universitatea a strâns 35 de puncte, dar nu a reuşit să profite de paşii greşiţi făcuţi în această rundă de liderul Chindia Târgovişte (0-0 la Sânmărtin, cu Luceafărul Oradea) respectiv Petrolul Ploieşti (2-2, acasă, cu UTA Arad) şi a rămas pe locul 6. Miercuri, 28 noiembrie, de la ora 14:00, vom juca la Târgu Jiu, cu Pandurii. Primul “11” al Universităţii a arătat în felul următor:  Dur Bozoancă – A. Coman, Cordoș, Abrudan, Berci – Giurgiu, Sepsi (79, M. Coman) – Ene (46, Hațiegan), Goga, Taub – Gavra (69, Ursu) DECLARAŢII Ioan Ovidiu Sabău, manager sportiv FC Universitatea Cluj “A fost un meci mai greu decât ne-am fi aşteptat. Probabil că băieţii noştri au tratat adversarul puţin superficial, din cauza locului ocupat în clasament şi nu au fost suficient de conectaţi la importanţa partidei. Aici cred că s-a făcut diferenţa. Fie a existat o preluare în plus, fie s-a încercat prea mult din punct de vedere individual, iar apoi am intrat în criză de timp, n-am avut luciditate, n-am reuşit să ne creăm ocazii clare şi să câştigăm. Am riscat, pentru că atunci când ataci şi eşti precipitat, rişti să pierzi mingea, ceea ce s-a şi întâmplat: Baloteştiul a plecat pe contraatac şi a fost cât pe ce să înscrie.  Apreciez ritmul susţinut şi ambiţia jucătorilor, dar, pe de altă parte, astăzi le-a lipsit luciditatea şi claritatea în joc. Nu mă îngrijorează faptul că este al doilea meci consecutiv în care nu marcăm. Am făcut-o de multe ori în partidele precedente, însă pe viitor vom încerca să avem mintea mai limpede şi să găsim cele mai bune soluţii. Ne pare rău pentru pierderea suferită de George Florescu (tatăl său a decedat în ziua meciului, n.n). Suntem alături de el şi ne dorim să treacă peste aceste momente extrem de dificile” Foto: Silviu Cristea  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii