Fundaşul central crescut de FC Universitatea Cluj, Andrei Mureşan (34 de ani), este, începând de astăzi, noul jucător al echipei noastre, el semnând un contract valabil un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire.
Andrei este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al “Şepcilor roşii” şi face parte din generaţia de excepţie care, în 2002, sub conducerea lui Mircea Cojocaru, reuşea să câştige Campionatul Naţional la nivel de juniori republicani Under 19. Alţi doi jucători care au completat lotul care o învingea în finala de la Bucureşti pe FCM Bacău, George Florescu şi Dorin Goga, îmbracă şi astăzi tricoul lui “U”.
Fiul legendarului jucător al Universităţii Cluj din anii ’70-’80, Iosif Mureşan, Andrei a evoluat ultima dată pentru “studenţi” în sezonul 2007-2008, în Liga 1, bifând cinci prezenţe.
În carieră, a mai trecut pe la Gloria Bistriţa, Kuban Krasnodar, Khazar Lankaran (câştigător al Cupei Azerbaidjanului, 2010-2011), Astra Giurgiu (câştigător al Cupei României, 2013-2014), Sheriff Tiraspol (câştigător al Cupei Republicii Moldova, 2014-2015) respectiv CFR Cluj (dublu campion naţional, 2017-2018, 2018-2019, deţinător al Cupei României, 2015-2016 şi al Supercupei României, 2018-2019).
Bine ai revenit acasă, Andrei! Să ne bucurăm împreună de cât mai multe succese, aici, la Universitatea!
Foto: gsp.ro
|full_html|Fundaşul central crescut de FC Universitatea Cluj, Andrei Mureşan (34 de ani), este, începând de astăzi, noul jucător al echipei noastre, el semnând un contract valabil un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire.
Andrei este un produs al Centrului de Copii şi Juniori al “Şepcilor roşii” şi face parte din generaţia de excepţie care, în 2002, sub conducerea lui Mircea Cojocaru, reuşea să câştige Campionatul Naţional la nivel de juniori republicani Under 19. Alţi doi jucători care au completat lotul care o învingea în finala de la Bucureşti pe FCM Bacău, George Florescu şi Dorin Goga, îmbracă şi astăzi tricoul lui “U”.
Fiul legendarului jucător al Universităţii Cluj din anii ’70-’80, Iosif Mureşan, Andrei a evoluat ultima dată pentru “studenţi” în sezonul 2007-2008, în Liga 1, bifând cinci prezenţe.
În carieră, a mai trecut pe la Gloria Bistriţa, Kuban Krasnodar, Khazar Lankaran (câştigător al Cupei Azerbaidjanului, 2010-2011), Astra Giurgiu (câştigător al Cupei României, 2013-2014), Sheriff Tiraspol (câştigător al Cupei Republicii Moldova, 2014-2015) respectiv CFR Cluj (dublu campion naţional, 2017-2018, 2018-2019, deţinător al Cupei României, 2015-2016 şi al Supercupei României, 2018-2019).
Bine ai revenit acasă, Andrei! Să ne bucurăm împreună de cât mai multe succese, aici, la Universitatea!
Foto: gsp.ro
Postat în Stiri
De:
Blugento Admin