Valer Bondor, sau Nea Titi, cum îl cunosc fanii Universităţii, el însuşi unul dintre cei mai vechi suporteri ai “Șepcilor Roșii”, şi fotbalistul de legendă al “studenţilor”, Remus Câmpeanu, au primit miercuri de la preşedintele Radu Constantea cardurile de membru cu numărul 1 şi 2 ale FC Universitatea Cluj, în semn de respect pentru ceea ce înseamnă cei doi pentru spiritul, respectiv istoria clubului nostru.
Fiecare suporter trebuie să sprijine echipa, chiar și financiar, iar centenarul să îl aniversăm așa cum se cuvine, în Liga I. Haide U!”, a fost mesajul de suflet al lui Nea Titi, omul care a văzut pe viu trei finale ale Cupei României disputate de FC Universitatea Cluj, în 1949, 1965 și 2015.
Remus Câmpeanu, unul dintre eroii finalei din ‘65, a luat și el cuvântul.
Este o bucurie să întâlnesc oameni ce au litera „U” pe piept. Suntem plini de speranțe în asemenea momente, când vedem că persoanele se implică, vin să ajute, contribuind la viitorul Universității. Vă mulțumim dumneavostră, tuturor celor care ați fost alături de acest club și la bine și la rău, tuturor celor care ați suferit și v-ați bucurat în tribună pentru “U”. Este o mândrie să fii susținătorul acestei echipe”, a adăugat Remus Câmpeanu.
Suporterii prezenți au răsplătit discursurile celor doi cu aplauze și câteva dintre cele mai cunoscute cântece ale galeriei, precum “Slavă ție, studenție!” sau “Gaudeamus”.
Evenimentul de miercuri a marcat şi semnarea unui parteneriat între FC Universitatea Cluj şi Alexandrion Grup România. Cu acest prilej, toţi membrii clubului au fost invitaţi la cocktail-ul organizat la Grand Hotel Napoca, unde au primit cardurile de membru.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin