Remiză cu patru goluri la Slobozia. Unirea – ”U”: 2-2

Remiză cu patru goluri la Slobozia. Unirea – ”U”: 2-2

3 apr. 2022 17:10:28

A doua etapă a play-off-ului a venit cu o deplasare la Unirea Slobozia pentru „studenți”. ”U” a remizat, 2-2, pe Stadionul „1 Mai” și ajunge la 44 de puncte în clasament.

Încă din primele minute, ambele echipe au jucat pe cartea atacului. Primii care au punctat la capitolul șanselor de poartă au fost gazdele, prin Gherghiceanu (minutul 6) și Bolohan (minutul 8), ambii cu finalizări periculoase la colțul din dreapta al porții lui Gorcea. „Studenții”  au replicat în minutul 11, când Vali Alexandru a preluat o minge și a șutat cu pământul la colțul lung, pe lângă bară.

Peste alte două minute, Toma a centrat în careu din partea stângă a terenului, iar Bolohan a recentrat în careu către Christ Afalna, care a înscris cu capul și a deschis scorul.

”U” a revenit în joc în minutul 28. Tescan a fost faultat în marginea careului de Ionuț Coadă, iar centralul partidei a dictat penalty. Ely Fernandes a transformat lovitura de la 11 metri.

A doua repriză a început cum nu se putea mai bine. După două minute de joc, Filip a obținut o lovitură liberă aproape de careul gazdelor. Vali Alexandru a executat impecabil pe lângă zid la semiînălțime, iar echipa noastră întorcea scorul.

Unirea Slobozia a reușit să egaleze în minutul 72. Coadă a reluat cu capul la un corner, Gorcea a respins, însă mingea a ajuns la Greu, care a trimis în plasă.

Cu acest punct, ”U” rămâne pe locul al treilea în play-off, la trei puncte de Hermannstadt și la șase de Petrolul Ploieșt. De asemenea, echipa noastră are un avans de trei puncte față de CSA Steaua București, formație pe care o vom întâlni joi, de la ora 19:30.

Erik Lincar a trimis astăzi în teren următorii jucători: Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Filip, Pires (c) (Haită din min. 86) – Tescan (Balgiu din min. 67), Ely Fernandes (Ribeiro din min. 82), Hofman – V. Alexandru (Boiciuc din min. 67).

Rezerve neutilizate: Păun, Ciobanu, Dobrescu, Remacle, Gugu.

Erik Lincar a tras câteva concluzii la finalul jocului de astăzi: „Astăzi am prestat un joc modest. Nu ne-a ajutat nici terenul, vântul. Nu ne-am adaptat. Mai ales primele 20 de minute chiar am fost foarte, foarte slabi. Pe parcurs am reușit să mai echilibrăm jocul. Am avut în repriza a doua acea reușită a lui Vali Alexandru de excepție. Știam de forța lor la fazele fixe și nu am reușit să anulăm acel corner din care a ieșit golul egalării. E un teren dificil, unde, după cum spuneam, se câștigă foarte greu. Cred că Slobozia va fi tot timpul extrem de determinată. Joacă acasă. Se crează o atmosferă și ați văzut câtă lume a fost la meci.

Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm și noi din faze fixe, că am făcut-o foarte bine anul acesta, în etapele care s-au scurs.

Noi am jucat două jocuri în deplasare. E un punct și e foarte important să jucăm mult mai bine acasă și să ne câștigăm punctele. Echipele sunt foarte bune, jocurile sunt echilibrate și totul ține de detalii.”

Antrenorul Universității a vorbit și despre jocul cu CSA Steaua de joi: „Jucăm acasă cu o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență, care au jucat la Liga 1. Nu va fi un meci deloc ușor. Sperăm să fim impulsionați de public, mai ales că jucăm acasă și știm că lumea va veni în număr mare la meci. După cum spuneam, va fi important să obținem cele trei puncte. Jocurile de acasă sunt foarte importante.”

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii