Ediţia 2019-2020 a ligii secunde se reia, vineri, cu unul dintre duelurile de tradiţie ale fotbalului românesc, cel dintre nou-promovata CSM Reşiţa şi FC Universitatea Cluj. Partida care deschide competiţia este programată pe stadionul “Mircea Chivu”, cu începere de la ora 18:00.
La aproape două luni distanţă de la ultimul său joc oficial, “U” porneşte la drum cu un staff nou şi un lot care a cunoscut modificări majore în pauza de vară, dar cu acelaşi obiectiv: promovarea! “Studenţii” au plecat joi dimineaţă spre Reşiţa, acolo unde vor da peste formaţia care s-a întors în eşalonul secund după ce a câştigat, la mare luptă cu Şoimii Lipova, seria a patra din Liga a III-a (62 de puncte, faţă de 60, câte a strâns principala urmăritoare a “rosso-nerrilor”). Tocmai din acest motiv, antrenorul Universităţii Cluj, Cristian Dulca, se aşteaptă la o emulaţie impresionantă creată în jurul “Milanului din Banat”, dar anunţă că elevii săi vor să plece cu toate punctele din Valea Domanului.
“Aşteptăm cu nerăbdare începutul campionatului şi ne concentrăm, în primul rând, asupra acestui prim joc, cu CSM Reşiţa, după care vom lua fiecare etapă în parte. Va fi un campionat foarte disputat, cu echipe de tradiţie, cu suporteri, ceea ce este foarte bine pentru fotbalul nostru, în primul rând. Mă aştept la 10.000-11.000 de spectatori la Reşiţa, pentru că ei nu au mai jucat de foarte mult timp în Liga a II-a. Respectăm adversarul, este primul joc şi trebuie să îl tratăm cu multă seriozitate, dar, evident, vrem să ne impunem”, e mesajul lui Dulca.
Universitatea Cluj a evoluat ultima dată la Reşiţa pe 18 mai 2016, în play-out-ul ligii a II-a, împotriva echipei cunoscută la acea vreme sub numele Metalul. “Studenţii”, pregătiţi atunci de Mihai Teja, s-au impus cu 2-1, graţie reuşitelor semnate de Zdroba şi Turcak, ambele în prima repriză, în timp ce gazdele au redus din diferenţă prin Jamali, la mijlocul părţii a doua. În primul “11” al “alb-negrilor” se regăseau, printre alţii, jucători precum Radu Crişan, Robert Boboc sau Olimpiu Moruţan, care, mai târziu, aveau să facă saltul spre Liga 1.
Întâlnirea va fi condusă la centru de Sergiu Popa din Aiud, ajutat la cele două margini de Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara).
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin