Juniorul nostru, Darius Fălcușan a fost convocat la următoarea acțiune a naționalei U16 a României.
Micii „tricolori” vor desfășura un stagiu de pregătire în Cipru între 5 și 17 februarie. Stagiul de pregătire cuprinde și două jocuri de verificare împotriva reprezentativei U16 a Ciprului. Cele două meciuri se vor juca pe 14 februarie (ora 15:00), respectiv 16 februarie (ora 15:00).
La doar 16 ani, Darius Fălcușan a fost un om de bază în apărarea echipei de juniori U19 a Universității, care ocupă primul loc în play-off-ul din Liga Elitelor.