Sabău, laude pentru elevii săi la final de an: „Nu pot să nu fiu mândru de acești jucători"

Sabău, laude pentru elevii săi la final de an: „Nu pot să nu fiu mândru de acești jucători"

21 dec. 2024 12:50:56

FC Universitatea Cluj a remizat (0-0) pe terenul celor de la Sepsi OSK în ultima etapă disputată în 2024. La conferința de presă de după meci, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a numit cauzele care au împiedicat-o pe "U" să câștige, dar a vorbit, de asemenea, în termeni laudativi la adresa parcursului echipei noastre de până acum.

„Nu am găsit soluțiile cele mai bune. Nu trebuia să jucăm în zonă centrală, trebuia să desfacem bine jocul. Am schimbat sistemul, din 4-3-1-2, am trecut la 4-4-2. Trebuia să desfacem în zonă laterală, să nu mai forțăm zona centrală. La fel, să nu mai vină mijlocașii laterali la primit, să stea foarte mult sus, să desfacem apărarea adversă. Nu am făcut ceea ce trebuia să facem. Poate a fost și prea mare încrederea că până la urmă o să înscriem, dar nu ai cum să joci în acest fel când ai superioritate numerică. Trebuie total diferit, mult mai așezat, mult mai rapid jucat, schimbată direcția de atac mult, avută posesia să obosești adversarul, să nu aibă timp să se așeze.

Noi am jucat destul de lent, încet și atunci când am venit din zone laterale, nu am reușit să venim cu centrări clare și atacanții efectiv să atace poarta și să-i forțăm acolo în careu, să greșească adversarul. Nu am ajuns așa cum trebuie, sau probabil ni s-a schimbat puțin starea sau concentrarea când am avut acel jucător în plus. Nu am știut să-l folosim, din păcate și mai multe echipe din fotbalul nostru nu știu să folosească acea superioritate numerică, pentru că încearcă să controleze și să conducă mult mingea. Se joacă încet și nu ai cum să desfaci apărarea adversă, pentru că e normal să fie o reacție defensivă, iar jucătorii să aibă un alt spirit de sacrificiu, să lupte pentru fiecare minge, să stea în apărare și e și riscul să te prindă pe contraatac", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Antrenorul echipei noastre a motivat ratarea numeroaselor șanse avute în fața porții de către elevii săi.

„Au fost mai multe ocazii. Au fost și centrări, au fost câteva situații în care nu am atacat mingea sau a fost centrarea prea înaltă. A fost și acel gol care se pare că a fost gol valabil (cel marcat de Masoero în minutul 86-n.n.), dar nici noi n-am gândit bine jocul. Sunt acele momente în care ne surprinde mingea, nu suntem destul de agresivi. Nu căutăm mingea, așteptăm să ne lovească și de asta de multe ori nu intră mingea în poartă. Așa s-a întâmplat și la meciul cu UTA, și la cel cu Hermannstadt. Nu intră dacă nu ești suficient de agresiv acolo când trebuie să ataci mingile, să fii mai dornic să înscrii, așa se întâmplă. Au fost situații în care puteam să câștigăm. Nu a fost să fie, trebuie să ne treacă rapid supărarea și trebuie să ne bucurăm de ce am reușit împreună", a analizat tehnicianul „studenților".

Sabău și-a exprimat, totodată, aprecierea față de jucătorii săi și a lăudat rezultatele de până acum ale Universității.

„Până la urmă, nu pot să nu fiu mândru de acești jucători, de ce am realizat împreună, o performanță deosebită, cu multă muncă și sacrificii. A meritat, suntem plătiți, de asta suntem plătiți. Nimeni nu se aștepta ca noi să controlăm atât de mult timp campionatul, să fim pe primul loc. Acest meci, în condițiile în care au fost, ne-ar fi dat posibilitatea să rămânem pe primul loc. Așa, depindem de celelalte rezultate și ar fi fost, la fel, o performanță deosebită. Repet, vreau să le mulțumesc jucătorilor. Le doresc vacanță frumoasă, să se bucure alături de cei dragi. Cu o stare bună și o motivație bună să se întoarcă, să înțeleagă că, prin multă muncă și sacrificii, putem să avem niște rezultate deosebite. Depinde doar de noi. Este adevărat că sunt pretențios, este adevărat că uneori sunt pisălog. Uneori cer mai mult decât probabil ar putea ei sa dea, dar atunci când cer mult, și ei își depășesc nivelul. Vreau să-i duc la un alt nivel, acesta este obiectivul meu. Mă bucur când ei sunt apreciați, când au realizări, când lumea îi respectă. Asta îmi doresc ca antrenor, să îi laude și să-i considere foarte importanți ca jucători, iar când nu o fac, nu îmi place, pentru că au posibilități. Dacă ies din zona de confort și dacă își doresc cu adevărat, eu cred că se poate, împreună", a conchis principalul „Șepcilor roșii".

După vacanța de iarnă, "U" va efectua un cantonament în Antalya între 3 și 13 ianuarie, pentru ca primul meci din Superligă din 2025 să aibă loc în perioada 17-20 ianuarie, la Cluj, în compania Gloriei Buzău.

Postat în Fotbal Superliga Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii