Sabău, mândru de elevii săi după calificarea în play-off: „Este o performanță unică în istoria acestui club"

Sabău, mândru de elevii săi după calificarea în play-off: „Este o performanță unică în istoria acestui club"

18 feb. 2025 08:12:10

FC Universitatea Cluj a obținut în premieră calificarea în play-off-ul Superligii după ce a trecut cu scorul de 3-2 de Unirea Slobozia și a ajuns la 48 de puncte, cu 11 mai mult decât ocupanta locului 7. Deși a fost condusă cu 2-1, echipa noastră a găsit puterea să revină, iar la finalul partidei, antrenorul „Șepcilor roșii", Ioan Ovidiu Sabău, și-a felicitat elevii și a setat noile obiective pentru formația pe care o conduce de pe bancă.

„Sunt mândru de acești jucători. Au reușit de cele mai multe ori să domine adversarul, să practice un joc plăcut, de atac. Este o echipă care a fost 18 etape pe primul loc. Eu zic că e foarte mult pentru o echipă neobișnuită cu acest lucru. Este o performanță unică în istoria acestui club. Vreau să-i felicit pe toți jucătorii, nu doar pe cei care au dus greul și au jucat cel mai mult. Și pe ceilalți, care au jucat mai puțin, dar i-au ajutat pe titulari să crească, să fie mai buni. Toți cei implicați, de la fizioterapeuți și medici, până la magazioner merită respectul și aprecierea mea. Fără toți cei care sunt lângă echipă nu se pot obține rezultate.

Nu mai vorbesc de cei din cadrul clubului, de la președinte, care mi-a acordat încrederea și m-a susținut, până la sponsori și toți cei care au venit lângă noi. Sperăm ca aceste rezultate și calificarea în play-off să-i stimuleze și pe alții, să vadă că aici se fac lucrurile bine, corect. Se poate face performanță și dacă ar veni din punct de vedere financiar lângă noi, eu cred că Universitatea va putea avea o echipă care în fiecare an se va putea lupta la obiective cum ar fi play-off-ul, câștigarea unui trofeu sau chiar să lupte și la campionat", a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Principalul „studenților" a subliniat aspectele care au dus la reușirea acestei reveniri și, implicit, a victoriei în fața Unirii Slobozia.

„Am încercat pe undeva să iau pe mine toată această responsabilitate, dar nu ai cum. Jucătorii citesc și se uită la meciurile care au fost începând de vineri și văd că adversarii care luptă pentru play-off au avut meciuri destul de dificile, cu excepția celor de la FCSB. Și pentru noi a fost o stare agitată, nu știam cum vom arăta din punct de vedere fizic și dacă vom avea încrederea și curajul de a juca. Am început bine, am avut 1-0 și câteva situații la 0-0, nu am reușit să mai marcăm. Apoi a venit o stare de relaxare sau de lipsă de concentrare. Poate am fost prea tensionați și au venit acele goluri destul de ușor luate, care au complicat lucrurile. A doua repriză am avut personalitate, inițiativă și am împins jocul foarte mult. Am pus presiune pe adversar, am reușit să egalăm și să câștigăm."

Antrenorul echipei noastre a descris drumul spre atingerea primului obiectiv și a setat următoarele țeluri ale echipei sale.

„La un moment dat, mi s-a părut destul de simplu, dar intervine o oarecare uzură. A fost o perioadă care ne-a demobilizat, nu am mai fost ce trebuie să fim. Astăzi, știam că ne așteaptă un meci extrem de dificil. Când am pregătit jocul, nu m-am gândit că e foarte important să facem un punct să ne calificăm în play-off. Am spus că noi avem alte obiective anul acesta. Trebuie să fim acolo pe podium, la asta trebuie să ne gândim, sau să terminăm sezonul regular pe primul loc. Vrem să avem mai multă încredere, să scăpăm de toată presiunea", a completat Sabău.

Acesta a lăudat evoluția lui Dan Nistor, pasator decisiv la golurile lui Thiam și Blănuță, față de potențialul căruia antrenorul lui "U" și-a exprimat din nou încrederea.

„De Dan nu am ce să mai spun. La Dan, contează doar să-l ții permanent încrezător. Când nu are realizări, nu trebuie să își piardă încrederea. El trebuie să rămână Dan Nistor, este cel mai bun număr 10 din campionat și el aici trebuie să se raporteze.

Chiar dacă în unele momente nu arată bine ca joc, Blănuță e acel jucător care speculează orice greșeală sau centrare în careu. Rămâne în careu și atunci devine foarte periculos. E un jucător care are potențial. Dacă în continuare va conștientiza că necesită multe sacrificii și mult mai mult să lucreze, poate să fie un atacant foarte interesant. Atacantul are nevoie să înscrie, atunci are încredere, dar cred că nu așa mult trebuie să se raporteze la faptul că marchează sau nu. El trebuie să crească și să acumuleze foarte mult. Noi avem câțiva atacanți buni în campionatul nostru, dar eu cred că trebuie să vadă mai încolo de campionatul nostru, la atacanții importanți din Europa", a conchis tehnicianul „Șepcilor roșii".

În runda următoare, "U" va evolua în deplasare în compania celor de la Oțelul Galați. Partida este programată vineri, de la ora 20:00 și va putea fi urmărită în direct pe DigiSport și Prima Sport.

Postat în Fotbal Superliga Stiri Homepage Posts De:
Davin Avram

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii