FC Universitatea Cluj a disputat un meci amical împotriva celor de la Unirea Ungheni, încheiat la egalitate, scor 2-2. La finalul întâlnirii cu mureșenii, antrenorul „Șepcilor roșii", Ioan Ovidiu Sabău, a tras concluziile referitoare la partida amicală și a vorbit despre săptămâna premergătoare derby-ului cu CFR de luni, 31 martie.
„Până la schimbări, mai ales în prima repriză, am fost destul de dinamici, chiar mi-a plăcut. Am avut ocazii de gol, iar adversarul nu și-a creat nicio situație. Am condus cu 2-0, după care am făcut schimbări și au mai rămas în teren doar câțiva jucători din primul 11, care au jucat mai puțini. Am introdus câțiva juniori, care nu au reușit să facă față ritmului și Ungheni a egalat, dar, per total, a fost un antrenament foarte bun.
Nu au jucat foarte mulți dintre cei care au avut jucate majoritatea meciurilor. Unii dintre ei acuză o anumită stare de oboseală, alții am considerat că e bine să nu mai joace, evoluând în atâtea meciuri. Nu aveau nevoie de ritm, intensitate, mai ales că am făcut și ieri un antrenament foarte tare. Atunci am decis că e bine să îi protejez puțin pe cei care au jucat destul de multe minute", a declarat Sabău.
Principalul „studenților" a punctat aspectele la care va lucra alături de elevii săi pentru a obține un rezultat pozitiv în derby-ul local.
„Eu cred că știm cu toții ce înseamnă un astfel de meci. Nu aș vrea atât de rapid din punct de vedere mental să pregătim acest meci. De vineri, sâmbătă încolo trebuie să ne concentrăm. În rest, lucrăm la detalii, la calitatea antrenamentelor, la încrederea pe care am pierdut-o puțin în ultimul timp, la identitatea noastră de joc. Aici sunt preocupat să găsesc soluții, dar e o săptămână mai specială, mai încărcată, pentru mine, pentru ei ca jucători, pentru club, pentru fanii noștri. Va fi un meci special", a completat tehnicianul Universității.
Partida cu CFR din etapa a doua a play-off-ului Superligii este programată luni, 31 martie, de la ora 20:30, iar biletele sunt disponibile aici, în timp ce super-biletul poate fi achiziționat de aici.