FC Universitatea Cluj a remizat, vineri seara, pe terenul celor de la Dinamo București, scor 0-0. La capătul confruntării de pe „Arcul de Triumf", tehnicianul Universității, Ioan Ovidiu Sabău, și-a expus concluziile referitoare la acest meci și și-a exprimat încrederea pe care o are în elevii săi cu privire la următoarele partide.
„Ca meci, eu cred că a fost un meci dinamic, frumos pentru nivelul Superligii. Ambele echipe au încercat să joace fotbal, chiar dacă terenul a fost destul de greu, dar s-au străduit, chiar și în astfel de condiții, să joace ceea ce știu. Sunt două echipe cărora le place să controleze jocul, să țină de minge, cu jucători dinamici, bine pregătiți. Cred că a fost un frumos spectacol în această seară. Păcat că din ocaziile clare pe care le-am avut nu am reușit să câștigăm, având și posesie mai bună, dar, per total, cred că este echitabil, pentru că și ei au avut două situații mari de tot, mai ales acel șut de pe 16 metri la ultimele momente de joc (al lui Bordușanu, scos de Gertmonas-n.n.). Au avut și în prima repriză o ocazie destul de mare și, până la urmă, trebuie să fim mulțumiți și cu acest egal. Am arătat bine ca echipă, astă mă bucură cel mai mult", a declarat Sabău.
Antrenorul echipei noastre are încredere că elevii săi își pot păstra ritmul și poziția în clasament.
„Cum arătăm ca echipă, cred că putem să menținem ritmul în continuare, să arătăm un joc frumos, să ne luptăm de la egal la egal cu orice echipă din campionatul nostru. Asta ne-am propus, așa ne-am pregătit, asta le insuflu tot timpul, că sunt jucători care pot mult mai mult și anul acesta putem să facem ceva deosebit, să ne calificăm în primul rând, în play-off, după care începem să ne gândim la alte obiective realiste. Nu trebuie deja să credem că ne luptăm la titlu, fiind atâta timp pe primul loc. Noi trebuie să fim realiști, corecți în a face analiza echipei. Arătăm bine, acesta este adevărul. Nu întâmplător de atâta timp suntem pe primul loc și îmi place cum a arătat echipa în această seară, la un joc greu, cu Dinamo.
Pretențiile au crescut, așteptările sunt altele, este o anumită stabilitate. Sunt niște etape prin care acest club a trecut, de la Liga a 4-a până în Superligă, apoi cu mari emoții în fiecare an, în prima ligă. Sezonul acesta am reușit să credem mai mult. Și clubul, și suporterii, nu se mai mulțumesc doar că ne-am salvat de la retrogradare sau am câștigat un derby cu CFR. E adevărat, e o mândrie pentru suporterii noștri când un astfel de derby este câștigat, dar lumea începe să fie nemulțumită atunci când câștigăm și nu jucăm cum trebuie, nu dominăm adversarul", a completat tehnicianul Universității.
În viziunea principalului „studenților", munca și atmosfera din cadrul grupului sunt doi factori decisivi în căutarea continuității în rezultate.
„Ca buget, suntem cam pe locul 8-9, din ce mi-au spus cei din conducere. Există stabilitate la acest nivel, ceea ce ar trebui să fie o normalitate, dar e foarte important acest aspect. Jucătorii sunt plătiți la zi, uneori se plătește mai repede salariul. Jucătorii, atunci când muncesc și sunt implicați, sunt respectați. Unor jucători li s-au prelungit și contractul. Vreau să nu intervină în niciun moment acea lipsă de implicare, să nu ne admirăm prea mult, să fim atenți cum ne pregătim. Am reușit pentru că ne-am pregătit foarte bine, am fost atenți la detalii. Nu am fost superficiali. Sunt jucători care au acea mândrie în ei și nu acceptă să joace slab. E un grup bun, sunt multe motive pentru care noi controlăm de atâta timp campionatul. În același timp, modestia și umilința trebuie să ne caracterizeze în continuare. Să înțelegem că doar prin sacrificii și multă muncă vom reuși să avem continuitate în rezultate și vedem ce se va întâmpla.
E greu (să îi țină pe jucători concentrați-n.n.), dar acesta este rolul meu. Trebuie să găsesc aproape de fiecare dată noi metode de a-și reîncărca și înainte de joc, la ședința tehnică, dar și toată săptămâna. Sunt momente în care trebuie să suferim mai mult la antrenament, sau să o lăsăm mai încet, să găsim un anumit echilibru. Am în grup jucători cu multă experiență. Gestionăm împreună bine atmosfera. Și când lucrurile nu au funcționat și am pierdut trei meciuri la rând, am știut să gestionăm, am știut să ne respectăm și să analizăm corect situația, că doar așa puteam să ieșim dintr-o astfel de situație. Sunt lângă ei, îi respect foarte mult. În același timp, pretind respect din partea lor. Așa funcționează un grup, consider eu."
Pentru echipă noastră, urmează o partidă pe teren propriu, în compania celor de la Rapid. Meciul este programat sâmbătă, 1 februarie, de la ora 20:00, iar biletele sunt disponibile aici.