La trei săptămâni de la întâlnirea din “şaisprezecimile” Cupei României (2-2 în timpul regulamentar, 4-3, pentru “feroviari”, după penalty-uri), “U” şi CFR au oferit un nou duel spectaculos, duminică, pe arena CMC, de această dată în campionat.
Elevii lui Călin Sălăgean au intrat perfect în meci şi au înscris prin Balha (15) respectiv Văsălie (23), dar golul lui Dat, care a redus din diferenţă după o jumătate de oră de joc, avea să anunţe revirimentul “alb-vişiniilor”. Nistor şi Banyoi au întors rezultatul în următoarele cinci minute, scor cu care s-a mers, până la urmă, la cabine.
A urmat o repriză secundă de care pe care, cu “U” lovind bara, pentru ca în ultimul sfert de oră să restabilească egalitatea, după “foarfeca” laterală a nou-intratului Marin. Mini-derby-ul Clujului s-a încheiat 3-3, rezultat care o menţine pe Universitatea în fotoliul de lider, cu 12 puncte după şase partide.
Iată cum a arătat primul “11” al formaţiei noastre:
Gorcea – Potcoavă, Vomir, Telcean, Matiş – Saroşi, Mâlnă – Balha, Oltean, Văsălie – Forna. Au mai intrat: Cohan, Marin, Mureşan, Cobârzan.
Runda viitoare, de la ora 12:00, “U” va primi vizita formaţiei CSS Slatina.
Victorie la Under 17
Sâmbătă, într-o partidă disputată la Zalău, formaţia pregătită de Daniel Sima, care evoluează în Campionatul Naţional, a trecut cu 2-0 de ACS Atletic şi a bifat cea de-a cincea victorie stagională, acumulând 15 puncte. Golurile Universităţii au fost semnate de Cotenescu, în ultimul minut al primei reprize şi Hofman, în startul părţii a doua (52). Clujenii au încheiat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Raul Oltean (70).
“U”: Pînzariu – Oltean, Cătălin Pop, Molnar, Moraru – Răzvan Pop, Cotenescu, Trifan, Hofman – Bicuschi, Tetean. Au mai evoluat: Chirteş, Veszpremi, Sima, Pojar, Rad.
Etapa următoare e programată sâmbătă, 10 noiembrie, când Universitatea va fi faţă în faţă cu ACS Sighetu Marmaţiei, la Baza Sportivă “Clujana”, cu începere de la ora 14:00.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin