Celebrul simulator de fotbal, seria FIFA, a lansat, la începutul lunii trecute, cel mai nou titlu din colecţie, spre bucuria fanilor din întreaga lume, FIFA 19.
Jocul este disponibil deja pentru toate platformele (PC, console) şi se bucură deja de un imens succes. Puţină lume ştie, însă, că, din 1994 încoace, de când s-a născut seria de jocuri FIFA, un singur român a apărut pe copertă, iar acesta este fostul jucător al Universităţii şi actualul manager al clubului, Ioan Ovidiu Sabău! Sabău, pe vremea aceea la Brescia Calcio, apărea pe coperta FIFA 96, abia al treilea joc din colecţie, într-un duel cu galezul Andy Legg (Notts County).
Printre noutăţile aduse de noua versiune a jocului se numără licenţele oficiale pentru cele două mari competiţii europene inter-cluburi, UEFA Champions League şi UEFA Europa League, în timp ce echipa naţională de fotbal a României este şi ea prezentă în joc. „Tricolorii” sunt printre echipele naţionale licenţiate, astfel că fanii se vor putea bucura de o experienţă completă, inclusiv în ceea ce priveşte recrearea în lumea virtuală a feţelor câtorva dintre jucătorii lui Cosmin Contra.
De-a lungul timpului, coperta celebrului joc a fost ocupată de cele mai mari nume ale momentului, de la David Ginola, Dennis Bergkamp sau Ronaldinho şi până la actuala vedetă, Cristiano Ronaldo.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin