Cel mai așteptat “amical” al iernii a fost câștigat la limită de “studenți”, scor 1-0, într-o atmosferă superbă creată de cele două galerii pe arena “Știința”.
Politehnica Timișoara (locul 5, Liga 2) și Universitatea Cluj și-au dat întâlnire, sâmbătă, într-o partidă lipsită de miză, dar încărcată de emoția și parfumul vremurilor de odinioară. “Gaudeamus igitur” a răsunat din nou, de această dată în Banat, la intrarea celor două formații pe teren, primul fluier fiind precedat de un scurt moment festiv care i-a avut în prim-plan pe atacantul Dorin Goga și pe managerul sportiv al echipei noastre, Ioan Ovidiu Sabău. Imediat, toate privirile s-au îndreptat spre tribune, acolo unde Peluza Sud Timișoara și Peluza Șepcile Roșii, care a deplasat mai bine de 150 de “ultrași”, au oferit, pe lângă obișnuitele cântece din repertoriul fiecăreia, un spectacol de lumină și culoare.
Pe teren, prima ocazie a meciului i-a aparținut lui Ursu, care l-a testat pe Dur-Bozoancă din afara careului (3), gazdele replicând repede, prin Bilia, al cărui șut a fost reținut în doi timp de Dinu. Scutaru și Krauz au încercat, pe rând, să creeze presiune la poarta noastră, însă la cabine s-a intrat cu scor “alb”. Lusamba a trimis puțin alături în startul reprizei secunde, după care, la un contact între Motreanu și Hațiegan, în careul advers, arbitrul a dictat penalty, iar Gabi Giurgiu a înscris fără probleme (60). Dinu s-a remarcat din nou, la ultima fază, când a respins de sub transversală “foarfeca” lui Vasile Nicolae și s-a terminat 1-0 pentru “U”.
Finalul i-a găsit pe jucătorii ambelor echipe strigându-și dragostea pentru culori în fața fanilor care i-au încurajat pe toată durata meciului. Ca odinioară.
“Ambele echipe au jucat bine și cred că Liga 1 duce dorul lui Poli și “U”. Dacă la un “amical” a fost o asemenea atmosferă, vă dați seama ce ar fi în campionat. Ar fi păcat ca aceste cluburi să nu ajungă din nou sus și să joace în fața unor stadioane pline”, a declarat antrenorul nostru, Adrian Falub, după meci.
El a aliniat următorul “11”:
Dinu – Takacs, Abrudan, Cordoș, Manu – Giurgiu, Greu, Goga – Ursu, Hațiegan, Ene. Au mai evoluat: Onicaș, Telcean, Chiș.
Foto: Virgil Simonescu / PRESSALERT
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin