Statistica sezonului (II). Topul golgheterilor și al celor mai tineri marcatori din ediția 2017-2018

Statistica sezonului (II). Topul golgheterilor și al celor mai tineri marcatori din ediția 2017-2018

6 iun. 2018 15:00:00
Continuăm serialul statistic prin intermediul căruia ne-am propus să vă prezentăm cifrele sezonului recent încheiat cu topul marcatorilor Universității Cluj, alături de alte câteva aspecte, spunem noi, extrem de interesante.  După cum ați aflat deja, “studenții” au înscris în cele 32 de partide oficiale din stagiunea precedentă (27 în Liga a III-a și 5 în Cupa României) 102 goluri și au încasat doar 19. Astfel, lider detașat în clasamentul golgheterilor este Dorin Goga, cu 21 de reușite (16 în campionat, 5 în Cupă), urmat de Octavian Ursu (15 goluri, 14 în campionat, unul în Cupă), în timp ce Iuliu Hațiegan încheie podiumul cu un total de 13 goluri, 9 dintre ele venind în Liga a III-a și alte 4 în Cupă.  Mergem mai departe și vă amintim că în sezonul 2017-2018 mai mulți dintre fotbaliștii noștri au bifat cel puțin câte un “hattrick” în campionat sau într-una dintre fazele Cupei României. La acest capitol conduce și de această dată Dorin Goga, în două astfel de întâlniri, ambele încheiate cu victorii clare ale “studenților” (Unirea Dej – “U” 0-4, Unirea Alba Iulia – “U” 0-7). Urmează atacantul împrumutat în iarnă de la FC Viitorul, Cristi Ene, cu cele trei goluri înscrise pe Cluj Arena în poarta Iernutului (8-1), apoi Valentin Lemnaru, care s-a remarcat în fața aceluiași adversar, dar în partida tur, câștigată de “Șepcile roșii” cu 5-0 și, din nou, Iuliu Hațiegan (Voința Cetate – “U” 0-7, turul I al Cupei României).  Pe de altă parte, deși starturile și finalurile de meci au fost cele mai productive pentru FC Universitatea Cluj (în speță minutele 10 și 89), cel mai rapid gol al sezonului a venit în minutul 2, contra Iernutului și i-a aparținut aceluiași Cristi Ene. De altfel, el a marcat de 12 ori, de fiecare dată în campionat, la primul său sezon în tricoul lui “U”. Într-un top 3 al celor mai tineri marcatori din ediția trecută îi avem pe Tudor Telcean, Denis Hordouan și Marius Potcoavă, primele lor goluri în “alb și negru” sosind cu doar câteva luni înainte să împlinească, fiecare, 18 ani.    
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii