După aproape două săptămâni extrem de intense, în cantonamentul de la Lago di Acquapartita (Italia), băieții noștri și-au reluat în această dimineață, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, pregătirile pentru cel mai tare sezon de Liga 2 din ultimele decenii. Vineri, 3 august, cu începere de la ora 18:00, FC Universitatea Cluj va debuta împotriva celor de la Metaloglobus București, pe arena “Trans-Sil” din Târgu Mureș.
În cele 13 zile petrecute în Italia, “studenții” au jucat cinci meciuri amicale, câștigând patru dintre ele și pierzând doar unul, cel mai important rezultat fiind, de departe, victoria împotriva formației AC Perugia, clasată pe locul 8 în precedentul sezon din Serie B.
“Au fost niște meciuri de pregătire în care ne-am propus, în primul rând, să integrăm jucătorii nou-veniți, motiv pentru care la început am avut adversari mai accesibili. Apoi ne-am axat pe pregătirea fizică și tactică. Cred că am reușit să facem lucruri bune, dar mai avem foarte multe aspecte de pus la punct și sper să fim în regulă până la începutul campionatului. Am învins Perugia, dar pentru noi a fost important să vedem unde suntem, cum punem în practică ceea ce am exersat la antrenamente, pentru că am întâlnit o echipă bună, care ne-a creat probleme și pe care am învins-o cu puțin noroc. Au avut și ei câteva ocazii, însă rezultatul nu e edificator, nu e un reper, deoarece Perugia era la începutul pregătirii, iar noi spre finalul cantonamentului.
Gavra e un jucător bun, care ne va fi util, dar nu l-am transferat neapărat ca să fie golgheterul campionatului, ci pentru a ne ajuta din toate punctele de vedere. Avem un grup important, bun, fotbaliști pe care trebuie să îi integrăm cât mai repede, în liniște. Ne așteaptă un campionat dificil și ne dorim ca toti cei care au venit, dar și cei care au rămas, să fie sănătoși, pentru că majoritatea înțeleg ceea ce înseamnă spiritul Universității și pot să îi ajute și pe ceilalți”, a declarat antrenorul principal al “Șepcilor roșii”, Adrian Falub, care a continuat cu prefațarea noului sezon din Liga 2.
“Va fi un start de sezon cu atât mai greu cu cât cel puțin primul meci considerat pe teren propriu îl vom juca tot în deplasare. Apoi vor urma două partide cu echipe foarte bune, care își propun promovarea, Chindia și Energeticianul. Nu va mai fi la fel ca în Liga a IV-a, când am câștigat la scoruri astronomice, este clar, iar suporterii sper să înțeleagă acest lucru și să ne fie alături, la fel ca până acum, pentru că avem mare nevoie de ei. Prima partidă de campionat este și cea mai dificilă, deoarece în aceste momente valorile se egalizează. Nu știm, deocamdată, foarte multe despre Metaloglobus, dar trebuie să câștigăm acest meci”, a mai adăugat Falub.
Ultimul jucător transferat de FC Universitatea Cluj în această vară, atacantul Cristian Gavra, a înscris nu mai puțin de 7 goluri în “Cizmă”, unul dintre ele tocmai în poarta celor de la AC Perugia.
“Sunt foarte fericit că am ajuns la o echipă de tradiție, cu suporteri numeroși, iar principalul meu gând este să promovez cu Universitatea. A fost echipa care m-a dorit cel mai mult și am ales să joc pentru o formație din Ardeal. Sunt multe cluburi de tradiție care își doresc să revină pe prima scenă, dar noi trebuie să fim ambitioși, să muncim zi de zi pentru a ajunge în Liga 1. M-am acomodat destul de bine, am înțeles repede ce se cere la “U”, unde am găsit un mix între jucătorii experimentați și niște tineri foarte talentați. Victoria cu Perugia a fost una de moral, dar să nu uităm că vorbim despre un meci amical, nu trebuie să ne bucurăm excesiv. Se apropie noul sezon și doar acolo contează rezultatele cu adevărat. Este un dezavantaj faptul că jucăm primul meci la Târgu Mureș, însă noi trebuie să câștigăm oriunde evoluăm. Abia după ce toate echipele își vor definitiva loturile și le vom întâlni ne vom putea forma o idee asupra contracandidatelor la promovare”, a completat jucătorul nostru.
Rezultatele obținute în cantonament
“U” – SSD Sampierana 8-0
“U” – Sansepolcro Calcio 12-1
“U” – Romagna Centro 8-1
“U” – AC Perugia 1-0
“U” – Rimini 1-3
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin