Super execuții și o nouă victorie la scor. “U” Cluj – Armenopolis Gherla 8-0

Super execuții și o nouă victorie la scor. “U” Cluj – Armenopolis Gherla 8-0

23 aug. 2017 15:00:00
“Studenții” au făcut spectacol cu ocazia ultimului meci disputat pe Cluj Arena în campionat. Urmărită din tribune de baschetbaliștii formației “U”- Banca Transilvania, noua campioană a României, Universitatea a deschis scorul repede, în minutul 9, atunci când Goga și Pintea au scăpat singuri spre poarta adversă, iar ultimul a îndeplinit o simplă formalitate. Apoi, lovitura de cap a lui Irimie a fost respinsă de pe linia porții de către unul dintre fundașii gherleni, sarcina stabilirii scorului primei reprize revenindu-i, astăzi, cuplului Goga-Takacs. Pauza a adus un moment inedit, baschetbaliștii pregătiți de Mihai Silvășan, alături de staff-ul tehnic, prezentându-le spectatorilor toate cele trei trofee câștigate în acest sezon: Supercupa României, Cupa României și trofeul de campioană. Colegii lor fotbaliști aveau să înceapă în forță partea a doua, iar prima reușită a fost o super execuție marca Darius Hîmpea: în urma unui corner, el a trimis balonul, cu efect, direct în poartă (52). Goga a înscris din nou după numai două minute, Manu a văzut al doilea cartonaș galben, în vreme ce nou-intratul Lemac și-a trecut și el în cont “dubla”. Finalul partidei a adus un alt eurogol, semnat de această dată de către Budăcan, care a trimis balonul sub transversală de la peste 20 de metri. FC Universitatea Cluj va dona fostului fotbalist Cristian Coroian, care se recuperează după un accident vascular cerebral suferit în 2015, profitul obținut din partida de astăzi. El a fost prezent în tribune, alături de soția sa. În campionat, echipa noastră mai are de jucat un meci, la Mintiu Gherlii, sâmbătă, urmat de finala Cupei României, faza județeană, cu Gloria Cătina (vineri, 9 iunie, ora 17:00, Baza Sportivă “Dan Anca”) și barajul de promovare, programat pe 17 iunie (turul), respectiv 24 iunie (returul). “U” CLUJ – ARMENOPOLIS GHERLA 8-0 (3-0) Au marcat: Pintea (9), Goga (24, 54), Takacs (30), Hîmpea (52), Lemac (78, 81), Budăcan (85) Eliminat: Manu (55) “U” Cluj: Pop – Budăcan, Ionescu, Irimie, Manu – Rogozan, Fodor (60, Fizeșan) – Takacs (31, Hîmpea), Goga, Hordouan (82, Salcău) – Pintea (72, Lemac) Armenopolis: Morar – Sîmboan, Tînc, Vînău, Moldovan – M.Ionuț, Popa – Bocoș, Stan, Danciu – Crăciun Stadion: Cluj Arena Teren: Bun Spectatori: 1.000 Foto: Carmen Bizău
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii