Transfer de top înainte de cantonament. Alex Chipciu vine la ”U”

Transfer de top înainte de cantonament. Alex Chipciu vine la ”U”

24 iun. 2022 12:17:11

FC Universitatea Cluj a bătut palma cu Alex Chipciu (33 de ani), unul dintre cei mai titrați jucători români ai ultimului deceniu, având în palmares șase titluri de campion al României și un titlu în Belgia, alături de Anderlecht. Mijlocașul vine prin transfer definitiv de la CFR, unde a jucat în sezonul trecut 29 de partide și a înscris de trei ori.

Începuturile în fotbal

Alex Chipciu a crescut la Dacia Unirea Brăila, echipa orașului său natal, după care și-a petrecut a doua parte a junioratului la Sporting Pitești. A fost remarcat de FC Brașov, ajungând sub Tâmpa în 2006. La FC Brașov a jucat până în 2012, însă în această perioadă a mai evoluat la Forex Brașov și la Dacia Unirea Brăila sub formă de împrumut.

Trei titluri de campion consecutive și parcursul european

După anii petrecuți la FC Brașov (76 de meciuri și 13 goluri), a urmat în pauza de iarnă a sezonului 2011/2012 transferul la FCSB, unde a cunoscut o ascensiune rapidă. Mijlocașul dreapta a câștigat trei titluri de campion consecutive alături de bucureșteni în sezoanele 2012/2013, 2013/2014 și 2014/2015, iar pe lângă titlurile de campion a mai cucerit Cupa României (sezonul 2014/2015), Cupa Ligii (sezonul 2014/2015 și 2016/2017) și o Supercupă (sezonul 2013/2014).

Sezonul 2012/2013 a adus și un parcurs excelent pentru Alex Chipciu în Europa League, reușind să ajungă alături de „roș-albaștrii” până în optimile competiției. În acea ediție de Europa League, mijlocașul a strâns 14 prezențe și a marcat două goluri. În sezonul următor a jucat în trei partide din grupele UEFA Champions League. În total, Alex Chipciu a jucat în 169 de meciuri pentru FCSB, marcând 34 de goluri și reușind să ofere 38 de pase decisive.

Alături de „tricolori” la EURO 2016

Alex Chipciu a fost unul dintre oamenii cheie în calificarea României la EURO 2016, fiind titular în șapte dintre cele zece meciuri din campania de califcare pentru turneul final. La Campionatul European din vara lui 2016, Chipciu a intrat pe parcurs în partida cu Franța și a fost titular în meciul cu Elveția.

Transferul la Anderlecht și titlul de campion în Belgia

După trei ani și jumătate la FCSB, Alex Chipciu a ajuns la începutul sezonului 2016/2017 în Belgia, la Anderlecht. Primul an alături de formația din Bruxelles a fost de bun augur pentru jucătorul român. A reușit să câștige titlul de campion și să ajungă până în sferturile Europa League, bifând 48 de meciuri în toate competițiile, cu șase goluri marcate și 13 assist-uri.

Împrumutul la Sparta Praga

După încă un an petrecut la Anderlecht, în care a jucat în 21 de partide, acesta a fost cedat sub formă de împrumut la Sparta Praga. A jucat timp de un an pentru echipa din capitala Cehiei, fiind utilizat în 31 de partide.

Reîntoarcerea în fotbalul românesc

În pauza de iarnă sezonului 2019/2020, Alex Chipciu era transferat de către CFR Cluj, unde a câștigat între timp trei titluri de campion al României și o Supercupă. A jucat în 76 de partide în cei doi ani și jumătate petrecuți la CFR, reușind să marcheze de cinci ori și să ofere cinci pase decisive.

Bun venit la ”U”, Alex Chipciu!

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii