Trei din trei. Someșul Gilău – “U” Cluj 1-3

Trei din trei. Someșul Gilău – “U” Cluj 1-3

24 sept. 2016 15:00:00
  Echipa noastră are punctaj maxim după trei meciuri jucate în Liga a IV-a. Astăzi, Universitatea Cluj s-a impus și pe terenul liderului, în prima deplasare a sezonului. Fanii “Șepcilor roșii” au pregătit momentul așa cum ne-au obișnuit în ultimii ani. Ei s-au întâlnit la primele ore ale dimineții în parcarea unui centru comercial, iar apoi s-au deplasat încolonați, cu mașinile personale, spre arena din Gilău. Aglomerația de pe șosea, torțele, steagurile și tot al doilea automobil având câte-o eșarfă alb-neagră legată de una dintre oglinzile laterale au lămurit enigmele curioșilor de pe margine: joacă “U”! Ajungem pe o stradă lăturalnică din apropierea bazei sportive. Surpriză: în curtea unei case ne întâmpină un steag al Universității. Savurăm momentul și ne continuăm drumul folosind ca reper ecoul galeriei, care venea de undeva din stânga. La colț de stradă, un bătrânel simpatic ne indică și el locația. Aproximativ 2.000 de fani ai echipei noastre, “dotați” cu steaguri și cu fulare, unii pe garduri, alții în mijlocul străzii sau pe trotuare, cântau din dragoste pentru culori. După gard e baza sportivă a celor de la Someşul Gilău, unde “U” trebuie să joace primul meci în deplasare din acest sezon. Terenul e îngust, iar gazonul e extrem de denivelat şi tare ca betonul. Gazdele încep curajos, dar “studenţii” contează şi ei în atac. Mai întâi, Lemac (19) și Cîndea (23) ratează ținta din poziții bune, după care Moșuți îl întinde și el pe portarul Biliga, care respinge în corner (29). A rezultat o nouă ratare semnată de Cîndea, însă nici Goga nu găseşte drumul spre gol (30). La următoarea lovitură de colț, unul dintre jucătorii gazdelor îl agaţă în careu pe Abrudan, iar Goga deschide scorul de la punctul cu var (32). 1-0 pentru “U”, iar în stradă, în “sectorul” ocupat de suporterii Universității, se aprind din nou torțele și se cântă frenetic. Acesta e și scorul pauzei. Atmosfera e prietenoasă. Lumea glumește, trăiește momentul unic din istoria Gilăului, iar undeva în spatele porților câțiva puști schimbă niște pase. Pe partea opusă, fanii gazdelor comentează aprins prima repriză, unii din spatele gardului, alții direct din balconul casei. Începe partea a doua și o dronă survolează terenul. De undeva, din spate, își face loc o bătrânică. Privește când spre zgomotoșii fani ai Universității, când spre dronă, iar chipul ei exprimă uimire pură. Apoi, se pierde în mulțime. Între timp, pe teren, Someșul Gilău profită de relaxarea prematură a “Șepcilor roșii” și bifează cea mai mare ocazie a sa de până atunci. Donca scapă singur în banda stângă, dar șutează în Man (55). “U” nu forțează, iar gazdele continuă să le dea emoții ultrașilor aflați după garduri, la ocazia lui Prodan (57). Pintea salvează situația, face 2-0 cu un șut la colțul lung, în minutul 71, și sărbătorește golul alături de galeria aflată la doi paşi de marginea terenului. Şase minute mai târziu, Universitatea încasează primul gol în liga a IV-a. Gazdele obțin o lovitură liberă la marginea careului, iar Pop îl învinge pe Man. În spatele porții sale, cocoțați undeva pe o clădire, mai mulți puști localnici, îmbrăcați în echipamentul formației olandeze Heerenveen, strigă de zor numele celor de la Someșul. Bucuria lor și a favoriților durează doar un minut, deoarece nou-intratul Bercea face 3-1 și “închide” meciul. Universitatea Cluj bifează, astfel, a treia victorie consecutivă, iar momentul este sărbătorit așa cum ne-am obișnuit, cu jucătorii noștri cântând la unison cu galeria. Calitatea terenului a lăsat de dorit, pe alocuri a fost denivelat și a afectat modul de exprimare al jocului. În plus, toți adversarii se motivează când joacă împotriva noastră. Una peste alta, obiectivul este atins, o victorie rămâne o victorie. Vrem să obținem victorii după victorii și să promovăm din eșalon în eșalon. Astăzi am câștigat, miercuri ne așteaptă un nou meci dificil. Urmează două săptămâni pline, peste care sperăm să trecem cu bine”, a declarat, la finalul partidei de la Gilău, antrenorul “Şepcilor roşii”, Marius Popescu. Runda viitoare, programată miercuri, Universitatea Cluj primeşte vizita formației Unirea Florești. Partida începe la ora 17:00, pe Cluj Arena. Someşul Gilău – Universitatea Cluj 1-3 (0-1) Stadion: Gilău / Spectatori: 2.000 Universitatea Cluj: Man – Fizeșan, Abrudan, Cîndea, Hîmpea – Giurgiu, Moșuți – Lemac, Pintea, Goga – Hațiegan Au mai jucat: Popa, Bercea, Pașca și Kilin Arbitri: Horațiu Mircea Feșnic, Alexandru Cerei, Marius Bălan (toţi din Cluj-Napoca) Observator: Petre Rus (Cluj-Napoca) Foto: Cristian Cosma Photography
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii