George Florescu, Răzvan Greu și Dorin Goga au adus victoria care ne-a instalat în fruntea clasamentului seriei a 5-a.
FC Universitatea Cluj s-a întors cu tolba plină de pe stadionul care a găzduit-o timp de 10 partide, în anul 2011, în Liga 1. “Studenții” au deschis scorul după 15 minute. Cristea a respins reluarea lui Onicaș, balonul a ajuns la Florescu, iar mijlocașul nostru, atent, a scuturat plasa. După ce Micaș a trecut pe lângă 2-0 (28), gazdele au replicat prin Gomez, cu un șut periculos din marginea careului, deviat în corner, dar lovitura de colț n-a adus nimic nou (35). Repriza s-a încheiat cu ratarea uriașă a lui Ursu, care a scăpat singur, însă l-a luat la țintă pe portarul Mediașului (37).
Startul părții secunde l-a avut în prim-plan pe același Ursu, care a înșirat mai mulți adversari, a fost oprit în careu printr-un fault evident, dar “centralul” Aurel Vărzan a lăsat jocul să continue (58). Imediat, Greu a majorat avantajul “Șepcilor roșii” (59), Ursu a irosit, inexplicabil, alte două șanse extrem de bune, ambele în postură de “unu la unu” cu Cristea (70, 78), iar Goga a risipit toate emoțiile (79), stabilind scorul final.
“U” Cluj a devenit liderul seriei, pentru prima dată în acest sezon, dar evoluția “alb-negrilor” nu l-a mulțumit pe deplin pe antrenorul Adrian Falub.
“Am început meciul mai greu, am intrat puțin relaxați. În partea a doua am dominat jocul și am avut foarte multe ocazii. Până la urmă, important este că am câștigat cele trei puncte și suntem pe primul loc. Nu ne-a fost ușor să ajungem aici, am făcut sacrificii, am avut multe emoții, dar de acum devine foarte important să reușim să ne menținem pe locul 1. N-am făcut un joc strălucit, însă ne bucurăm că am învins și am ajuns în fruntea clasamentului. Ne așteaptă alte patru meciuri dificile, vom întâlni majoritatea celorlalte echipe angrenate în lupta pentru promovare (Comuna Recea, Metalurgistul Cugir, Avântul Reghin, Industria Galda de Jos, n.n), însă noi vrem să scoatem maximum din fiecare meci și să promovăm”, a declarat Falub, la finalul partidei.
El a aliniat următorul “11”: Dinu – Takacs, Onicaș (68, Cordoș), Abrudan, Manu – Florescu, Micaș – Hordouan (59, Moldoveanu), Greu (82, Hîmpea), Ursu (79, Lemnaru) – Goga (C)
Runda viitoare, programată sâmbătă, 11 noiembrie, pe Cluj Arena va veni ACS Fotbal Comuna Recea.
Postat în Stiri
De:
"Blugento" Admin