Vinerea altfel, la Reghin. “Studenții” au vizitat fabrica sponsorului IRUM 

Vinerea altfel, la Reghin. “Studenții” au vizitat fabrica sponsorului IRUM 

19 mai 2018 15:00:00
Înaintea partidei cu Avântul Reghin, din penultima etapă a Ligii 3, fotbaliștii și staff-ul tehnic al Universității Cluj au trecut pragul fabricii de tractoare din oraș, care aparține companiei IRUM, unul dintre partenerii clubului nostru.  Municipiul Reghin a fost ultimul popas din periplul “alb-negrilor” prin orașele și locurile pitorești ale Transilvaniei, într-o zi de meci începută nu în vestiarul stadionului, așa cum se întâmplă de obicei, ci în vecinătatea râului Mureș, pe domeniul impresionant, înconjurat de verdeață, al celui mai important producător de tractoare din Europa de Est. Vorbim despre IRUM, o fabrică fondată în urmă cu 65 de ani, pe poarta căreia ies în medie, anual, peste 500 de utilaje agricole și forestiere. IRUM este business-ul familiei Oltean, gazda noastră de vineri, care a dezvoltat afacerea într-o manieră cu totul atipică României industriale de astăzi: a creat sute de locuri de muncă, a modernizat toate halele, iar profitul nu a fost scos din companie, ci reinvestit în fiecare an. În prezent, utilajele românești lucrează pe câmpurile din Ucraina, Germania, Franța sau Spania. Se pregătesc Africa și America Latină.   Parteneriatul dintre FC Universitatea Cluj și IRUM a început în vara anului trecut și se întinde pe următoarele trei sezoane. “Fondată în 1953, IRUM este o companie specializată în construcții de mașini și utilaje. Funcționând inițial ca și companie de stat, ea a devenit o societate cu capital privat în anul 1999, cu Maviprod în calitate de acționar principal, dedicându-se de atunci în principal industriei forestiere. Operațiunile grupului s-au concentrat întotdeauna pe producția, dezvoltarea și serviciile dedicate utilajelor de exploatare forestieră. Rețeta noastră de succes este simplă: combinăm experiența și priceperea centrului nostru de cercetare și dezvoltare cu integrarea tehnologiilor de renume la nivel mondial.  Este un business de familie, un proiect pentru Reghin, care oferă locuri de muncă pentru aproximativ 600 de persoane, în mare parte reghineni, dar avem și salariați care fac “naveta”. Ne-am asociat cu “U” Cluj deoarece este un proiect de viitor, dedicat comunității, un proiect în care credem”, a spus directorul general al companiei, Mircea Oltean. După ce au aflat povestea IRUM, fotbaliștii noștri au făcut un scurt tur al fabricii, iar la final au testat celebrul TAF (tractor articulat forestier, n.n), cel mai curios dintre “studenți” fiind mijlocașul George Florescu.          
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii